CHIȘINĂU, 9 iulie — Sputnik. Mai mult de jumătate dintre absolvenții de liceu au obținut o medie mai mare sau egală cu șapte la examenul de Bacalaureat. La sesiunea de Bacalaureat din acest an au fost admiși 10 616 de candidați din licee, 4015 de candidați din colegii și centre de excelență, 167 de candidați din universități, 332 de candidați care s-au înscris în regim extern și 3 020 de restanțieri din sesiunile anterioare, în total — 18 150 de candidați.
După anunțarea rezultatelor preliminare au fost depuse 11 558 de contestații din numărul total de 65 536 de lucrări scrise și verificate, ceea ce reprezintă 17,64%. Numeric, cele mai multe contestații au fost depuse la limba și literatura română — 2 659, aceasta fiind disciplina cu cel mai mare număr de candidați admiși. La istoria românilor și universală au fost depuse 2 033 de contestații, la limba engleză — 1630, la geografie — 1495, iar la matematică — 1360.
Numărul contestațiilor depuse este mai mic comparativ cu anii precedenți. În rezultatul examinării contestațiilor, au fost majorate 3 005 note, ceea ce constituie 26% din numărul notelor contestate și 4,59% din numărul total de note acordate în sesiunea de bază a examenului de Bacalaureat.
În urma examinării contestațiilor, rata de promovare pentru absolvenții din licee a crescut cu 1,48 de puncte procentuale și constituie 85,07%, rata de promovare pentru absolvenții din colegii și centre de excelență a crescut cu 1,09 puncte procentuale și constituie 45,35%, iar rata de promovare pentru restanțieri din sesiunile anterioare a crescut cu 1,09 puncte procentuale și constituie 19,57%. Rata de promovare totală a crescut cu 1,33 puncte procentuale și constituie 63,97%. Numărul candidaților care au promovat examenul de Bacalaureat a crescut cu 241 și este egal cu 11 610, față de 11 320 în anul 2017.
Dintre cei 11 610 absolvenți, 9 031 sunt candidați din licee, 1 821 sunt din colegii și centre de excelență, iar restul absolvenților sunt din celelalte categorii de candidați admiși. În comparație cu datele de anul trecut, de la aceeași etapă a sesiunii, rata de promovare pentru candidații din licee a crescut cu aproximativ două puncte procentuale, iar rata totală a examenului de Bacalaureat a crescut cu patru puncte procentuale.
Numărul absolvenților cu nota medie mai mare sau egală cu 7,00 este 5 308, în comparație cu 4 336 în 2017, 2 045 de candidați au nota medie mai mare sau egală cu 8,00, în comparație cu 1 593 în 2017, 436 de candidați au nota medie mai mare sau egală cu 9,00, în comparație cu 300 în 2017, iar 6 candidați au nota medie 10,00, în comparație cu 3 în 2017.
În perioada 16-23 iulie 2018 va fi organizată sesiunea suplimentară a examenului de Bacalaureat. Rezultatele preliminare după desfășurarea sesiunii suplimentare vor fi anunțate în centrele de Bacalaureat la data de 25 iulie, iar rezultatele finale — după examinarea contestațiilor, vor fi anunțate la data de 1 august 2018.