Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

De ce megaprotestul anunțat de Năstase și Sandu nu-i îngrijorează pe guvernanți

Știu că ceea ce am să afirm în acest text o să-i deranjeze pe mulți, o să le servească drept prilej să mă acuze că sunt părtinitor, că țin cu unii, și nu cu cei care ar trebui să țin, dar asta este convingerea mea sinceră, pe care am dreptul să o exprim chiar cu riscul de a supra pe cineva.
Sputnik

Și această convingere a mea sinceră îmi spune că autoritățile, asta însemnând Guvernul, Parlamentul, Partidul Democrat de guvernământ, nu-și fac nici cele mai mici griji în privința megaprotestului anunțat astăzi de Andrei Năstase și Maia Sandu.

De ce? Simplu: pentru că acesta nu va fi unul masiv. Oamenii nu vor veni în număr care la această manifestare. Și asta nu pentru că ar fi mulțumiți de ceea ce se întâmplă în țară, de felul în care este administrată Republica Moldova de actuala clasa guvernantă. Nu, nemulțumirea oamenilor este mare, chiar foarte mare, ei au suficiente motive să protesteze, și încă ce motive. Dar oamenii nu vor ieși în stradă în număr mare pentru că ei nu-i văd pe cei doi lideri ai opoziției extraparlamentare drept o alternativă pentru actualii guvernanți. Așa că nu vor protesta, dar dacă vor protesta, atunci așa… nițel, încât guvernanții să înțeleagă că poporul este nemulțumit, dar nu ca să-i debarce pe acești guvernanți și să-i pună în fotoliile acestor pe Andrei Năstase și Maia Sandu.

Așa ceva nu am mai văzut în Moldova: Iată cum se pregătește Poliția de protestul de mâine

Cei doi, pur și simplu, nu inspiră încredere.

Și guvernanții știu asta, de aceea și-au permis să-l lipsească pe Andrei Năstase de mandatul de primar general al municipiului Chișinău. Ei au intuit că oamenii l-au ales doar ca alternativă la alte oferte electorale, Andrei Năstase fiind răul cel mai mic, dar el nu este liderul politic al celor care l-au votat, pentru care ei ar fi în stare să iasă în stradă să protesteze, ba chiar și să se bată.

Faptul că autoritățile înțeleg că astăzi și în zilele următoare nu se va întâmpla nimic deosebit îl trădează și ironia din comunicatul de presă lansat ieri de Poliția Republicii Moldova privind "asigurarea ordinii publicii şi securității circulaţiei rutiere pe tot parcursul desfășurării protestului din centrul Capitalei".

În acest comunicat de presă, care este și un apel public, Poliția mai că nu-i invită pe oameni să participe la proteste, bineînțeles, pașnic, fără violențe. Ea se arată preocupată de "buna desfășurare a evenimentului", de faptul ca "acțiunea să se desfășoare în condiții optime" și îi asigură pe protestatari că vor avea toate condițiile ca să-și exercite dreptul la libera exprimare în condiții în siguranță. Ba mai mult, le va pune la dispoziție apă și chiar medici din cadrul Spitalului MAI, care în caz de necesitate le vor acorda primul ajutor medical.

Un nou credit de la FMI – Andrian Candu spune că este un succes

Buna desfășurare a protestelor este acum preocuparea de bază a puterii. Acestea nu vor fi masive, asta însemnând că liderii opoziției extraparlamentare nu se bucură de sprijinul poporului, pe de o parte, iar pe de alta, că guvernarea nu mai este chiar așa de rea și criminală cum afirmă Năstase și Sandu.

În condițiile în care în centrul Capitalei nu va veni totuși foarte multă lume, pentru guvernanți este important ca protestele să se desfășoare fără violențe, pentru că asta va turna apă la moara opoziției, va provoca aspre critici ale partenerilor strategici și, ceea ce este mai grav, ar putea să ducă la escaladarea acestor proteste.

Apropo, de partenerii externi. FMI a anunțat că debursează următoare tranșă a creditului semnat cu Guvernul Republicii Moldova. Adică: dă bani Republicii Moldova. Occidentalii dau bani, deci ei nu văd o problemă în decizia instanței prin care Năstase a fost lipsit de mandatul de deputat, deci ei susțin actuala Guvernare. Dar e știut faptul că în Republica Moldova nu are loc nicio schimbare, mai ales de putere, fără susținere și voi de la sultan, adică de la partenerii strategici din vest.

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu opinia redacției Sputnik.