Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Guvernul Dăncilă face un cadou pentru milioane de români

O ordonanță de urgență ar putea să transforme statul în cea mai mare bancă, de la care milioane de români se vor împrumuta fără să plătească dobândă.
Sputnik

BUCUREȘTI, 22 iun — Sputnik, Daniel George Nistor. Statul român acordă, prin emisiunea de obligațiuni anunțată de Ministerul Finanțelor, cea mai bună dobândă bancară din piață, 5% pe an, celor care fac economii.

Se înăspresc condițiile pentru cei care acordă credite

Dar iată că pot beneficia de servicii bancare avantajoase și cei care doresc să se împrumute. Aceștia o vor putea face la dobândă zero, în condițiile în care la creditele ipotecare, de exemplu, băncile percep dobânzi în jur de 7% în euro și 8% în lei.

Cabinetul condus de premierul Viorica Dăncilă lansează programul "Investește în tine" prin care persoanele între 16 și 55 de ani pot beneficia de credite cu dobândă 0%, garantate de stat în proporție de 80%, ce au drept obiectiv principal investiţia în educaţie, cultură, sănătate, sport, locuinţe.

"Facilitarea accesului la finanţare constă în garantarea unui credit în valoare de maxim 40.000 lei, în proporţie de 80% de către stat prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi prin Fondul Român de Contragarantare, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare, precum şi în suportarea dobânzilor şi a cheltuielilor adiacente creditului", se spune în primul articol din Ordonanța de Urgență adoptată de Guvern, potrivit Cotidianul.ro.

Creditele oferite de bănci, sub lupa PDM. Ce-i nemulțumește pe democrați

Plăţile de dobândă pentru creditul acordat, precum şi cheltuielile privind comisioanele de analiză şi de gestiune a garanţiilor vor fi suportate din bugetul de stat, prin bugetul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, al cărui preşedinte are calitatea de ordonator terţiar de credite în cadrul Secretariatului General al Guvernului. În cazul în care beneficiarul creditului nu plăteşte la scadenţă ratele de capital aferente creditului, sumele plătite de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, reprezentând dobânzi, comisioane şi speze bancare, se recuperează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în baza titlului executoriu emis de către aceasta.

Creditul acordat poate fi suplimentat cu până la 20.000 lei în cazul în care beneficiarul se angajează sau este angajat pe perioada derulării creditului.

La articolul 3 al actului normative se stipulează că programul poate fi accesat și de persoane cu vârsta cuprinsă între 26 și 55 de ani, dacă acestea sunt cuprinse în sistemul de învățământ sau efectuează cursuri de reconversie și/sau specializare profesională. Această categorie de beneficiari poate accesa un credit de până la 35.000 de lei.