Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Deputații de la Chișinău sunt preocupați de cei care denunță corupția

Procedura de denunţare a actelor de corupție ar putea fi reglementată prin lege.
Sputnik

CHIȘINĂU, 24 mai – Sputnik. Procedura de denunțare a actelor de corupție și mecanismul de protecție a avertizorilor de integritate ar putea fi reglementat prin lege. Parlamentul a votat joi, în prima lectură, proiectul legii privind avertizorii de integritate.

Polițiștii sunt încurajați să-și denunțe colegii corupți

Potrivit Guvernului, care este autorul documentului, scopul proiectului este de a institui un mecanism eficient de denunţare a corupţiei şi de protecţie a avertizorilor de integritate, fapt ce va duce la sporirea denunţării practicilor ilegale şi a altor dezvăluiri de interes public.

Noile reglementări stabilesc modalitatea de sesizare a practicilor ilegale din cadrul entităţilor publice şi private, procedura de examinare a acestora, drepturile avertizorilor de integritate şi măsurile de protecţie a lor, obligaţiile angajatorilor, competenţele autorităţilor responsabile de examinarea unor asemenea dezvăluiri şi ale celor de protecţie a avertizorilor de integritate.