Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Le-a luat banii propriilor angajați: Iată ce a pățit directorul unei școli profesionale

Procurorii anticorupție, de comun cu ofițerii CNA, au finalizat urmărirea penală și au transmis în judecată dosarul în privința directorului unei școli profesionale din Capitală.
Sputnik

CHIȘINĂU, 18 mai — Sputnik. Directorul unei școli profesionale este învinuit că, timp de mai bine de un an, i-ar fi deposedat pe unii angajaţi de-ai săi de cardurile salariale şi, respectiv, de bani.

CNA: Capul unei grupări criminale, încătușat

În perioada ianuarie 2017 — martie 2018, directorul şcolii ar fi identificat persoane cu o situaţie materială precară pe care i-a angajat în diferite funcţii auxiliare în instituţia pe care o conducea.

Ulterior, în mod abuziv, le-ar fi luat cardurile bancare, pe care erau transferate salariile, pentru a extrage banii şi a-i folosi în interes personal.

Ca să-şi camufleze acţiunile infracţionale şi să evite eventuale nemulţumiri din partea angajaţilor, conducătorul instituţiei le transmitea acestora o parte din bani (1200 — 1300 de lei).

Sumele rămase pe cont, care variau între 3000 şi 4000 de lei, în funcţie de postul ocupat de angajat, erau însuşite de director.

Ce a căutat directorul CNA la liceul Gheorghe Asachi - detalii

Pe parcursul urmăririi penale, învinuitul și-a recunoscut vina, încheind un acord de recunoaștere a vinovăției. Acesta a recuperat benevol prejudiciul cauzat statului prin delapidare, în mărime totală de 62 de mii 833 de lei. Totodată, în cadrul urmăririi penale a fost aplicat sechestru pe mijloace bănești ale învinuitului, în mărime de 15 mii de euro.

Prejudiciul cauzat angajaților prin escrocherie ajunge la 151 de mii 460 de lei — recuperarea acestora urmând a fi decisă de către instanța de judecată.

Cu pile la procurori: Un bărbat din Bălți, reținut de CNA>>>

Pentru delapidarea averii străine în proporții considerabile, legislaţia naţională prevede o pedeapsă cu amendă în mărime de la 850 la 1350 de unități convenținale sau închisoare de la doi la șase ani — în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de până la cinci ani. La fel și pentru escrocherie, legislația prevede o pedeapsă cu amendă în mărime de la 850 la 1350 unități convenționale sau închisoare de la doi la șase ani — în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de până la trei ani.