Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Ziua Victoriei și Ziua Europei: De ce acestea sunt sărbătorite concomitent în Moldova

Deja doi ani la rând, pe data de 9 mai, în Republica Moldova sunt marcate concomitent Ziua Victoriei și Ziua Europei, în timp ce populația are o atitudine neunivocă față de această abordare.
Sputnik

CHIȘINĂU, 10 mai — Sputnik. Pe data de 9 mai, la Chișinău a fost organizat un concert prilejuit de Ziua Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei și Ziua Europei, la care au participat cunoscutul cântăreț rus Nicolai Baskov, interpretul german Thomas Anders (Modern Talking) și formația „Blue".

De altfel, în Republica Moldova, deja doi ani la rând, cele două evenimente sunt sărbătorite concomitent. Cetățenii apreciază neunivoc această abordare. Iar divergențele se fac văzute la cel mai înalt nivel. Președintele țării, Igor Dodon, consideră că „în Moldova, pe data 9 mai, a fost și va fi sărbătorită Ziua Victoriei". Însă spicherul Parlamentului, Andrian Candu, și premierul, Pavel Filip, au predispoziții europene.

De unde a pornit această discordanță?

Preşedintele Moldovei, în fruntea marşului „Regimentul Nemuritor": Ce a declarat Dodon

Încă în anul 2017, Guvernul a elaborat un proiect de lege prin care au fost operate modificări în Codul Muncii, potrivit cărora, pe data de 9 mai, urma să fie marcată nu doar Ziua Victoriei, ci și Ziua Europei. În primăvara anului trecut, majoritatea parlamentară care aparține Partidului Democrat din Moldova a votat „pentru". Însă președintele țării a respins acest document și l-a întors în Parlament.

Cu toate acestea, deputații au adoptat această decizie, fără a ține cont de opinia șefului statului.

În ce scop a fost adoptată această inițiativă?

Potrivit deputatului din partea fracțiunii Partidului Comuniștilor, Inna Șupac, deja de câțiva ani unii reprezentanți ai coaliției de la guvernare încearcă să promoveze ideea ca pe data de 9 mai, odată cu Ziua Victoriei, trebuie să fie sărbătorită și Ziua Europei.

„Firește, scopul lor este cu bătaie lungă: cu timpul, Ziua Victoriei ar urma în general să fie trecută pe plan secund, iar pe data de 9 mai în Piață să fie purtate doar drapelele UE", a declarat parlamentara într-un comentariu pentru Sputnik.

Chișinău, Ziua Victoriei: Cele mai emoționante momente de la ceremonia oficială

Șupac susține că Partidul Comuniștilor nu a fost niciodată și nici nu va fi de acord ca cele două evenimente să fie sărbătorite în aceeași zi.

„Noi am spus întotdeauna și oriunde, inclusiv în cadrul dezbaterilor din Parlament, că fără biruința asupra Germaniei naziste și a aliaților fascismului, nu ar fi existat Europa modernă. De aceea, pe 9 mai trebuie să sărbătorim în primul rând Ziua Victoriei", a spus Șupac.

Europenii au procedat înțelept

Deputatul a atenționat asupra faptului că, începând cu anul 2010, delegația Uniunii Europene în Republica Moldova nici măcar nu a încercat vreodată să desfășoare pe 9 mai vreo acțiune oficială: nici recepție, nici acțiuni în PMAN.

„Ei nu au depus niciodată vreo cerere, deoarece ei, europenii, conștientizează care este opinia majorității cetățenilor Republicii Moldova", a menționat Șupac.