CHIȘINĂU, 19 apr — Sputnik. Tatiana Jdanok, fost deputat în Parlamentul European, liderul Uniunii ruse din Letonia, a comentat pentru Sputnik Moldova datele sondajului sociologic care a demonstrat nemulțumirea europenilor față de activitatea corporațiilor-giganți ai internetului, fiind vorba în special de Google și Facebook.
Astfel, majoritatea locuitorilor Germaniei (68%), SUA (60%) și Italiei (60%), precum și mai bine de jumătate dintre locuitorii Franței (57%) și Marii Britanii (54%) consideră că aceste companii utilizează algoritmi de manipulare a informației în scopuri politice.
Sondajul a fost realizat în cadrul proiectului Sputnik.Opinii de către compania Ifop pentru Agenția de Presă și Radio Sputnik.
Potrivit Tatianei Jdanok, în Europa protecția datelor personale a avut întotdeauna o importanță mai mare decât în SUA. Anume prin aceasta se explică adoptarea unui document special care reglementează trecerea fără probleme a utilizatorilor de la rețelele de socializare americane la cele europene.
„Uniunea Europeană a adoptat un regulament obligatoriu conform căruia aceste rețele de socializare nu vor deține monopolul asupra utilizatorului lor, acesta putând trece la o altă rețea, păstrându-și contactele vechi și conținutul. Acest lucru va schimba foarte mult situația de pe piața comunicării virtuale prin intermediul rețelelor de socializare", a menționat fostul europarlamentar.
Jdanok a adăugat că Europa luptă de mai multă vreme împotriva monopolului american asupra rețelelor de socializare și a încercărilor de a controla datele personale ale utilizatorilor europeni. În acest context, noul regulament, care a intrat în vigoare la începutul lunii martie, are ca scop schimbarea situației.
„Procesul de adoptare a acestui regulament a durat trei ani, eu am apucat începutul lucrărilor asupra documentului. După atacurile asupra celor două turnuri gemene, americanii au cerut ca UE să le transmită datele SWIFT, însă UE nu a permis acest lucru. Acolo demult este dusă această luptă și protecția datelor personale acolo este mai sigură", a concluzionat Tatiana Jdanok.