Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Îngrozitor! Femeie, mutilată de un medic ginecolog

Un șef de la Institutul Mamei şi Copilului riscă până la 3 ani de închisoare. Ce i-a făcut unei paciente este îngrozitor
Sputnik

CHIȘINĂU, 6 apr – Sputnik. Şefa secţiei ginecologie chirurgicală din cadrul Institutului Mamei şi Copilului din Chișinău riscă până la 3 ani de închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani. 

Procuratura municipiului Chişinău a expediat în instanță cauza penală de învinuire a medicului. Aceasta este învinuită de încălcarea din neglijență a regulilor și metodelor de acordare a asistenței medicale, soldate cu vătămarea gravă a sănătăţii unei paciente.

Trei medici din Moldova au fost condamnaţi la închisoare pentru malpraxis

Potrivit probelor prezentate de procurori, pe 27 ianuarie 2012, o locuitoare a raionului Teleneşti a fost internată la Institutul Mamei şi Copilului, cu diagnosticul hemoragie intraobdominală, fiind adusă de serviciul Aviasan de la Spitalul raional, unde născuse cu o zi mai devreme şi suferise câteva intervenţii chirurgicale.

A doua zi după internare la Institutul Mamei şi Copilului, şefa secţiei ginecologie chirurgicală a operat pacienta pentru a-i opri hemoragia, însă, concomitent i-a cauzat o leziune de ureter. Cu toate acestea, fără a stabili diagnoza corectă şi tratamentul, peste câteva zile, şefa secţiei ginecologie chirurgicală a externat pacienta.

Ulterior, în cadrul unui control efectuat la Spitalul Clinic Republican medicii au stabilit că rinichiul drept al femeii este nefuncţional, iar acest lucru a fost generat de neglijenţa şi deficienţele medicale ale medicilor de la Centrul Mamei şi Copilului. Potrivit specialiştilor, aceste erori i-au provocat pacientei pierderea anatomică a organului vital. Pacienta a fost supusă extirpării rinichiului drept – intervenție obligatorie pentru a-i salva viaţa.

Dezvăluiri. De ce mor bolnavii în spitalele din țară

Expertizele dispuse de procurori pe acest caz au arătat că lipsa diagnosticării leziunii ureterale în perioada imediat următoare şi instituirea unui tratament tardiv al acesteia au determinat evoluţia ireversibilă care a impus extirparea rinichiului drept al pacientei. Această evoluţie, potrivit experţilor, putea fi oprită prin evaluarea, în timp util, a stării pacientei şi tratamentului adecvat din partea medicului.

În prezent, învinuita are interdicţia de a părăsi ţara.

Potrivit statisticilor Procuraturii Generale, pe parcursul anului 2017 procurorii au iniţiat 63 de cauze penale în privinţa medicilor pentru malpraxis, faţă de 49 de dosare declanşate pentru acţiuni similare în anul 2016.