Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Exclusiv: Moldova, în calea Globalizării - Giulietto Chiesa, despre războiul total

Globalizarea și lumea multipolară - cine sunt beneficiarii și care ar putea fi consecințele acestei confruntări? Care este calea pe care trebuie să o urmeze Moldova și ce trebuie să facă pentru a supraviețui în acest război total? Răspunsurile le oferă jurnalistul italian Giulietto Chiesa, În exclusivitate pentru Sputnik Moldova.
Sputnik

CHIȘINĂU, 28 mart — Sputnik. Suntem martorii unei confruntări fără precedent dintre globaliști și adepții lumii multipolare. Republica Moldova se află la confluența celor două forțe geopolitice. Cine sunt beneficiarii, care ar putea fi consecințele și cum ar putea țara noastră să diminueze consecințele acestui malaxor al procesului de globalizare? Răspunsul la această întrebare a fost oferit pentru Sputnik Moldova de cunoscutul jurnalist și fost europarlamentar italian Giulietto Chiesa.

”Este greu să estimăm cu ce se va termina totul, însă au dreptate cei care acum critică dur procesul de globalizare. Procesul de globalizare a fost gândit în stil american, în interesul lumii anglo-saxone, nicidecum a lumii întregi. A fost o idee a secolului al XX-lea. Actualmente această idee este absolut irealizabilă fără declanșarea unui război. Desigur, poate fi promovată în continuare, însă realizarea ei presupune o confruntare iminentă”, a declarat Giulietto Chiesa.

Îngroparea economiei moldovenești: Ministerul Economiei bate ultimul cui

Jurnalistul italian explică de ce procesul de globalizare nu poate fi realizată decât în cazul unei confruntări militare totale.

”La începutul secolului al XX-lea populația de pe Terra era de 1,2 miliarde de oameni, iar la sfârșitul veacului, a depășit 7 miliarde. În această perioadă, se afla în proces crearea imperiului, un imperiu foarte mare, impunător și eficace, o invenție a englezilor și a americanilor. Însă, concomitent acestui proces au apărut giganți precum China, Rusia, India, Brazilia și alții, care constituie elemente fundamentale ale tabloului internațional actual. Și să crezi, așa cum cred în America, că un gigant precum este China poate fi ”înghițit” este pur și simplu o eroare. Este o eroare din necunoaștere, din lipsă de înțelegere. Ei consideră că cultura occidentală poate fi impusă tuturor, dar acest lucru este absolut imposibil”, explică Chiesa.

Potrivit lui, globaliștii pot acționa asupra mentalului colectiv prin intermediul mass-media și a internetului, însă punerea în practică a globalizării va fi posibilă doar printr-un război total care va conduce la dispariția unor popoare întregi.

”Desigur, ei pot influența mințile oamenilor, pentru că ei controlează mass-media și acum ei controlează absolut internetul. Toți cei care credeau că Internetul este împărăția libertății acum trebuie să recunoască, din păcate, că nu mai este așa. Crearea rețelelor de socializare le oferă un avantaj gigantic. Ei pot influența, dar influența lor este una superficială. Însă ei greșesc atunci când cred că pot schimba timp de o generație trăirile profunde ale unei persoane. Iată de ce eu cred că ei greșesc atunci când speră că vor înghiți 1,5 miliarde de chinezi. Ei vor trăi chinezește. Deci lumea unipolară nu are nicio șansă sau, repet, poate fi realizată doar prin declanșarea unui război, însă acest război va fi de alt gen și nimeni dintre oamenii simpli nici măcar nu pot să-și imagineze acest nou tip de război. Va fi un război de nimicire a unor întregi popoare”, a punctat jurnalistul.

La doi ani de la semnarea Acordului de Liber Schimb: Moldova - singurul perdant

Giulietto Chiesa consideră că Republica Moldova ar putea diminua consecințele nefaste ale procesului de globalizare în cazul în care elitele politice ar acționa în strictă conformitate cu interesul național și ar valorifica potențialul intelectual și moral de care dispune țara noastră.

”Trebuie să înțelegem că procesul globalizării există. Conducerea chiar și a unui stat mic trebuie să privească în jur și să stabilească propriile reguli și să le pună în aplicare anume pentru că este mică. De ce nu? Să ne uităm la Singapore, un stat care este practic de mărimea unui oraș. Dar ei și-au ales calea și iată că ei, în esență, își decid singuri soarta. Desigur, e o mare diferență între Singapore și Moldova, cu toate acestea voi dispuneți de o mare putere intelectuală și morală și asta e o forță cu nimic mai prejos decât investițiile de capital. Trebuie căutați conducători capabili să înțeleagă locul țării în contextul global, iar după asta va trebui să fiți și hâtri, și puternici concomitent. Poporul este o forță și dacă se mobilizați această forță veți fi capabili să vă apărați. Uitați-vă la Austria sau Elveția. Sunt state mici care au reușit. Mă uit și la Italia, țara mea, care este una de dimensiuni medii, dar care are un potențial enorm și câte am fi putut realiza, dacă elitele aflate la conducere ar fi capabile să înțeleagă situația reală din lume”, a subliniat interlocutorul nostru.

Mâncăm nitrații turcești în timp ce producția noastră agricolă este exportată. De ce?

Fostul europarlamentar consideră că, în actualul context geopolitic, a privi doar spre Bruxelles este o abordare lipsită de orice viziune strategică.

”Consider că China nu dorește război, pentru China există și o altă cale. Ei lucrează cu metodă, foarte lent, în schimb ei dispun de un capital gigantic. Să o spunem sincer, dacă conducătorii Moldovei privesc doar spre Bruxelles, este o abordare absolut lipsită de viziune. Însă acolo este China, noua ”cale a mătăsii”, acolo există miliarde care sunt gata pentru a fi utilizate. Priviți în jurul vostru și alegeți-vă acei parteneri care vor fi în interesul dumneavoastră. Ce-i împiedică să o facă? Este o mare greșeală să privești doar într-o singură direcție”, a declarat Giulietto Chiesa.