Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Studiu: În Moldova sunt mai multe telefoane decât locuitori

Moldovenii au ajuns să aibă mai multe telefoane decât are țara locuitori.
Sputnik

CHIȘINĂU, 14 mart — Sputnik. Numărul utilizatorilor de telefonie mobilă a ajuns la 4,5 milioane, iar ultimul recensământ din 2014 arată că populația țării este aproape de trei milioane de locuitori.

Moldovenii îngroașă buzunarele operatorilor de telefonie mobilă

Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației precizează că numărul utilizatorilor de telefoane mobile a crescut cu 0,7 la sută anul trecut, în comparație cu 2016.

Baza de abonați a Orange Moldova a înregistrat un avans de 1,2 la sută, iar baza de abonați a Moldcell s-a micșorat cu 1,7 la sută.

Volumul vânzărilor realizate de cele două companii s-a depreciat cu 4,3 la sută. Pe de altă parte, vânzările Moldtelecom — Unite au crescut cu 9,6 la sută.

Atenție, Lista Neagră: Acestea sunt companiile reclamate cel mai des de clienți>>>

Cota de piață a Orange Moldova a scăzut cu 0,83 puncte procentuale, în 2017, ajungând la 64,7 la sută — iar Moldtelecom și Modcell au înregistrat o creștere a cotei cu 0,55 puncte procentuale și respectiv 0,28 puncte procentuale, constituind 4,8 la sută, ajungând la 30,5 la sută.