Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Misiunea FMI vine în Moldova pentru a evalua perspectivele și riscurile macroeconomice

Experții FMI vor lucra la Chișinău de la începutul lunii octombrie, delegația va fi condusă de Alina Iancu.
Sputnik
CHIȘINĂU, 28 sept - Sputnik. O misiune a Fondului Monetar Internațional (FMI) vine în Moldova la începutul lunii octombrie pentru a evalua perspectivele și riscurile macroeconomice, precum și pentru a analiza evoluțiile economice recente din țară.
Echipa de experți va fi condusă de Alina Iancu. Misiunea va activa la Chișinău în perioada 1 - 11 octombrie și va purta discuții în cadrul celei de-a șasea evaluări a programului susținut de Mecanismul extins de creditare (ECF) și Mecanismul extins de creditare (EFF) și a celei de-a doua evaluări a programului susținut de Mecanismul de finanțare a durabilității și stabilității (RSF).
Potrivit unui comunicat de presă al FMI, obiectivul principal al experților este de a examina evoluțiile recente din economie, de a evalua perspectivele și riscurile macroeconomice și de a „afla despre progresele înregistrate în implementarea acțiunilor convenite în cadrul programului sprijinit de FMI”.
Programul autorităților moldovenești, susținut de FMI în cadrul fondurilor ECF și EFF, a fost aprobat la 21 decembrie 2021 și va avea o durată de 40 de luni. Un nou program susținut de mecanismul financiar RSF a fost aprobat în decembrie 2023 în valoare de aproximativ 175 milioane USD (129,4 milioane DST), din care aproximativ 44 milioane USD (32,3 milioane DST) au fost deja debursate.