CHIȘINĂU, 26 apr - Sputnik. La finele zilei de ieri, 25 aprilie, au fost recenzate circa 597 mii de locuințe, inclusiv locuințe ocupate și neocupate și aproximativ 860 de mii de persoane, potrivit datelor oficiale.
Numărul populației recenzate include atât persoanele cu reședință obișnuită, cât și cele fără reședință obișnuită.
Directorul Biroului Național de Statistică, Oleg Cara a declarat că ritmuri sporite de recenzare a locuințelor sunt înregistrate în raioanele Anenii Noi, Fălești, Glodeni, Orhei, Râșcani, Soroca, Telenești, Ungheni.
În același timp, ritmuri mai joase de recenzare față de media pe țară sunt înregistrate în mun. Chișinău și mun. Bălți și în raioanele Briceni, Cahul, Cantemir, Cimișlia.