CHIȘINĂU, 22 mart - Sputnik. Autoritățile Țărilor Baltice, Ucrainei și Republicii Moldova, pe fondul rusofobiei impuse, creează restricții pentru locuitorii acestor țări la accesarea mass-media ruse și încearcă să distrugă complet prezența informațională a Rusiei în aceste state, a declarat ministrul adjunct de Externe al Federației Ruse, Mihail Galuzin.
„Într-o serie de țări post-sovietice, în primul rând în Statele Baltice, Ucraina și Moldova, pe fundalul rusofobiei literalmente caverne insuflate de autorități, au fost luate măsuri cu adevărat draconice pentru a limita, dacă nu chiar distruge complet prezența informațională a Rusiei și capacitatea mass-media ruse de a activa. Se creează tot felul de obstacole pentru accesul la resursele media ruse și la surse alternative de informație”, a menționat Galuzin la o reuniune a Comisiei pentru Politica Informațională și Relațiile cu Mass-media a Consiliului Federației.
Diplomatul a adăugat că, în situația actuală, „cea mai importantă sarcină (a autorităților ruse- n.n.) este crearea unui conținut cu adevărat interesant și atractiv pentru publicul statelor post-sovietice”. Potrivit acestuia, materialele și programele ar trebui create atât în limba rusă, cât și în limbile locale.