Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Societățile de asigurări riscă amenzi usturătoare - iată dspre ce încălcări e vorba

Potrivit proiectului, va fi stabilit expres în legislație termenul pentru soluționarea cererii de asigurare – până la 3 zile lucrătoare din momentul recepționării cererii complete.
Sputnik
CHIȘINĂU, 13 mart – Sputnik. Societățile moldovene de asigurare riscă amenzi de până la 10 mii de lei dacă nu vor respecta termenul legal de soluționare a cererilor de asigurare, conform unui proiect de lege înaintat în parlament, anunță serviciul de presă al legislativului.
Comisia economie, buget și finanțe a examinat o inițiativa legislativă ce urmărește echilibrarea relațiilor între participanții la piața asigurărilor și beneficiarii serviciilor de asigurare, precum și pentru a evita unele practici comerciale care pot afecta interesele asiguraților. Documentul vizează modificarea Legii privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru pagube produse de vehicule, a Legii privind activitatea de asigurare sau de reasigurare, a Codului civil și a Codului contravențional al Republicii Moldova.
Potrivit proiectului, va fi stabilit expres în legislație termenul pentru soluționarea cererii de asigurare – până la 3 zile lucrătoare din momentul recepționării cererii complete. Proiectul stabilește și un mecanism de sancționare a societăților de asigurare care nu respectă termenul legal de soluționare a cererii de asigurare. Amenda aplicată persoanelor juridice va ajunge până la 10 000 de lei.
De asemenea, va fi reglementată procedura de achitare a primelor de asigurare pentru contractarea serviciilor de asigurare prin intermediul procedurilor de achiziții publice. O altă noutate a proiectului este că stabilirea cuantumului despăgubirii de asigurare se va efectua în funcţie de vechimea de exploatare a vehiculului, care se calculează de la data primei înmatriculări sau de la anul fabricației vehiculului.
Economie
Mai mulți producători de cereale au solicitat credite garantate de stat