Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Kremlinul dezminte acuzațiile lui Sandu privind șantajul energetic al Moldovei

Dmitri Peskov. Foto de arhivă
Peskov a calificat drept nefondate acuzațiile lui Sandu privind „șantajul energetic”.
Sputnik
CHIȘINĂU, 11 mart – Sputnik. Kremlinul consideră că acuzarea Rusiei de „șantaj energetic” de către președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, sunt nefondate și nejustificate, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui Federației Ruse Dmitri Peskov.
Sandu a întreprins joi o vizită de lucru la Paris, pentru a se întâlni cu președintele Franței, Emmanuel Macron, și pentru a participa de asemenea la semnarea acordurilor bilaterale în sfera securității și economiei.
"De fapt, dumneavoastră știți că, din păcate, doamna Sandu acuză foarte des Rusia de un anumit șantaj energetic. În același timp, nu este vorba de niciun șantaj, acestea sunt chestiuni strict comerciale. De aceea, evident, noi considerăm astfel de declarații absolut nefondate şi nejustificate”, le-a spus Peskov jurnaliștilor.
Politică
Flenchea:Problema transnistreană trebuie rezolvată în timp ce războiul este în desfășurare