Analize și opinii
Pe site-ul Sputnik Moldova găsiți întotdeauna comentarii ale experților cu privire la evenimentele politice de actualitate, precum și analize ale fenomenelor sociale și economice care se produc în țară.

Macron, cel mai belicos, sare la beregata Rusiei

Macron este acum cel mai belicos lider european dintre cei care contează cât de cât, numai el a declarat că țara sa are intenția să trimită soldați în Ucraina ca să lupte cu rușii.
Sputnik
Această declarație, în fond o enormă stupiditate, l-a plasat între marginalii comunității europene și a occidentului colectiv, dat fiind că doar liderii țărilor baltice (niște periferici nu doar la propriu, ci și la figurat) s-au solidarizat cu el, în rest toți ceilalți lideri occidentali au respins propunerea lui, dar find că aceasta este în fond o instigare la al treilea război mondial.
Întrebarea este de ce Chișinăul se aliniază diplomatic și militar la politicile Parisului, care sunt din star perdante și extrem de periculoase pentru toată omenirea, în general, și pentru Moldova, în particular, care s-ar trezi în epicentrul unei asemenea conflagrații?
O astfel de prostie o mai face astăzi doar Armenia, dar Erevanul are o explicație: nu și-a revenit din șocul produs de înfrângerea zdrobitoare suferită în fața azerilor în Nagorno Karabah.
Chișinăul ar fi deja mult mai înțelept dacă s-ar alinia măcar politicilor Bucureștilor, care deși sînt o slugă detestabilă a americanilor (speranța este că și-au asumat această postură umilitoare din calcul, nu în urma unei sincere fascinații), cel puțin nu sare cu sapa la avioane pe cont propriu, cum o face Parisul.
Asociindu-se cu politicile Parisului, care este gata să se ia de piept cu rușii, Chișinău dă impresia că vrea cu tot dinadinsul să reaprindă conflictul transnistrean, altminteri nu înțeleg de ce Sandu și sfetnicii ei s-au oprit anume la Macron.
(Opinia eset preluată de pe canalul de Telegram Sputnik Moldova, care nu reflectă neapărat și poziția redacției, dar care are dreptul să fie publicată mai ales în contextul cenzurii dure pe care o practică guvernarea PAS, care a venit la putere cu lozinci democratice, dar guvernează prin metode totalitare).
Politică
Sandu crede mai mult în „diaspora” decât în oamenii din țară?