CHIȘINĂU, 14 feb – Sputnik. În cadrul ședinței de astăzi a Guvernului a fost aprobată numirea Carolinei Perebinos în funcția de secretar de stat al Ministerului Afacerilor Externe, anunță serviciul de presă al MAE.
Sursa citată subliniază că doamna Perebinos are o experiență de 26 de ani în serviciul diplomatic și deține rang diplomatic de ministru plenipotențiar.
„De-a lungul activității la minister, Carolina Perebinos a ocupat diferite posturi diplomatice și de conducere în cadrul direcțiilor Drept Internațional și Cooperare Bilaterală. În perioada 2017-2019 a deținut funcția de secretar de stat. După revenirea sa din ambasada Republicii Moldova în SUA, din august 2023 până în prezent a activat în calitate de ambasador cu misiuni speciale în cadrul ministerului”, scrie serviciul de presă al MAE.