CHIȘINĂU, 26 ian – Sputnik. De la începutul sezonului rece salvatorii și pompierii au informat peste 76 de mii de persoane despre riscurile utilizării sobelor defecte, anunță serviciul de presă al IGSU. Potrivit instituției, pompierii și salvatorii au reușit să ajungă în circa 31 de mii case de locuit din peste 1200 localități din țară.
Oamenii au fost avertizați despre riscul izbucnirii incendiilor și intoxicațiilor în caz de nerespectare a regulilor anti incendiare. Astfel, cetățenii au fost îndemnați să acorde o atenție deosebită exploatării sobelor și anume să verifice dacă acestea nu sunt defecte, canalele de evacuare nu sunt astupate, iar încăperile sunt bine aerisite. Totodată, locatarii au fost rugați să nu suprasolicite sobele, să nu folosească lichide ușor inflamabile pentru a aprinde focul, dar și să nu lase hainele și mobilierul în preajma surselor de încălzit.
În pofida desfășurării activităților de prevenire a intoxicațiilor și incendiilor în sectorul locativ, totuși au fost identificate grupuri de persoane care sunt cele mai expuse acestor riscuri.
Potrivit unui studiu efectuat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în baza criteriilor de risc, s-a stabilit profilul persoanelor cel mai des afectate de incendii și intoxicații.
În acest sens, cei mai vulnerabili devin oamenii din localitățile rurale, îndepărtate de centrele raionale, cu un număr mic de locuitori și care se află la o distanță mai mare de 16 km de unitățile de salvatori și pompieri. În acest grup vulnerabil se încadrează bărbați cu vârsta cuprinsă între 61-80 de ani, neangajat în câmpul muncii, care locuiesc de unii singuri, dar și au un mod de viață antisocial.
În acest context, IGSU vine cu îndemnul către cetățeni să fie mai atenți față de persoanele în etate, cele singuratice, dar și cele care suferă de boli cronice acute sau cele cu nevoi speciale.
De asemenea, oamenii sunt rugați să vină în ajutorul acestor persoane, în special în perioada rece a anului, când este necesar de verificat funcționalitatea sobelor, canalelor de ventilare, asigurând aprinderea și utilizarea acestora în vederea prevenirii izbucnirii incendiilor, dar și riscului de intoxicație cu produsele de ardere.
Mai mult, salvatorii îndeamnă repetat populația să nu lase copiii sau persoanele vârstnice de unele singure în locuință, atunci când arde focul în sobă.
Pentru minimalizarea cazurile fatale în rândul populației din cauza incendiilor sau intoxicațiilor, ținem să menționăm că conform Hotărârii de Guvern nr. 847 din 07.12.2022 proprietarii sunt obligați să doteze spațiul locativ cu detectoare autonome optico-electronice de fum și mijloace de primă intervenție în caz de incendiu.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă repetat oamenii să se pătrundă de responsabilitate, pentru a nu-și pune în pericol viața lor și a celor din jur.
Potrivit IGSU, de la începutul anului 2024 s-au produs 176 de incendii în care și-au pierdut viața 15 persoane.