CHIȘINĂU, 25 ian – Sputnik. Serviciile și măsurile active destinate șomerilor și persoanelor în căutarea unui loc de muncă vor fi îmbunătățite, promite Guvernul Republicii Moldova.
În acest sens executivul moldovean a aprobat mai multe modificări, care ar urma să contribuie la angajarea mai rapidă a șomerilor în câmpul muncii și facilitarea furnizării de date cu referire la angajatorii și salariații beneficiari de suport din partea statului. Este vorba despre diversificarea și extinderea modalităților de înregistrare a cetățenilor cu statut de șomer la una din subdiviziunile teritoriale, dar și on-line, cu suportul specialiștilor din cadrul Centrelor Unificate de Prestare a Serviciilor Publice sau accesând sistemul e-iss.anofm.md.
Termenul de înregistrare repetată cu statut de șomer ar urma să fie extins de la 3 la 6 luni, iar criteriile de scoatere de la evidență a șomerilor vor fi schimbate.
Va fi revizuit modul de plată a indemnizației unice de încadrare și modalitatea de calcul a cuantumului indemnizației de șomaj pentru persoanele care s-au aflat în concediu de maternitate/concediu de îngrijire a copilului până la vârsta de 3 ani. În același timp, cuantumului indemnizației de șomer va fi stabilit uniform, indiferent de circumstanțele de eliberare din câmpul muncii și va constitui 40% din venitul mediu lunar asigurat al persoanei.
Șomerii care au înființat o afacere vor putea aplica, după 12 luni, la subvenția ce ține de procurarea echipamentelor tehnologice și dotarea spațiilor amenajate, destinate activității economice. O altă prevedere ține de extinderea acordării subvențiilor în cadrul măsurii de susținere a proiectelor de inițiative locale în toate localitățile rurale și stabilirea dreptului de a depune dosarul pentru subvenție o dată la 2 ani.
Modificările vor intra în vigoare la data de 31 ianuarie curent.