Economie
Urmăriți portalul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu tendințele, fenomenele și fluctuațiile din economia Republicii Moldova

Republica Moldova va participa la Forumul Global pentru Alimentație și Agricultură

Republica Moldova va participa la Forumul Global pentru Alimentație și Agricultură de la Berlin
Sputnik
CHIȘINĂU, 13 ian – Sputnik. Republica Moldova va participa la Forumul Global pentru Alimentație și Agricultură în cadrul Săptămânii Verzi de la Berlin, anunță Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.
Evenimentul va avea loc în cadrul Săptămânii Verzi de la Berlin (Green Week) începând cu 19 ianuarie curent. Acolo urmează să se întâlnească în jur de 200 de miniștri ai agriculturii și secretari de stat.
„GFFA este organizat de Ministerul Federal German al Alimentației și Agriculturii, fiind recunoscută în lume drept cea mai importantă conferință internațională focusată pe probleme cheie pentru viitorul agriculturii și industriei alimentare. Vor fi analizate subiecte referitoare la securitatea alimentară, sustenabilitate, inovații, comerț internațional cu produse agricole etc. Pentru țara noastră este o șansă în plus de a stabili și consolida relațiile cu alte țări și cu organizații internaționale, în vederea dezvoltării parteneriatelor strategice”, scrie ministerul moldovean de resort.
Politică
Protest inedit împotriva deciziei guvernării de a închide spitalului „Toma Ciorbă”