CHIȘINĂU, 10 ian – Sputnik. În anul 2023, în 19 țări din Europa s-au închis zeci de întreprinderi sau și-au redus producția. Toate acestea se întâmplă pe fundalul luptei totale a Occidentului contra Rusiei și a Chinei în încercarea de a-și păstra dominația politică globală.
Însă efectele sunt altele decât cele scontate de elitele occidentale. Viața bate filmul și în marile confruntări geopolitice.
Cifrele în Europa, dacă e să privim doar asupra industriei, nu sunt deloc optimiste: gazul scump produce energie electrică scumpă la ardere, iar acest lucru face ca aproape orice producție să fie nerentabilă.
Iată și câteva date statistice:
În 2022, din cauza prețurilor ridicate, consumul de gaze în UE a scăzut cu 55-60 de miliarde de metri cubi.
Întreprinderile din Europa au început să se închidă încă în a doua jumătate a anului 2021. Conform rezultatelor din primul trimestrul al anului 2022, cererea de gaze în industria UE s-a redus cu 20%.
În același timp, politicienii europeni anunță despre planul „realizat cu succes” de reducere cu 50 de miliarde de metri cubi a cererii de gaz rusesc.