Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

România se ”unește” energetic cu Republica Moldova

Ministerele Energiei din Republica Moldova și România vor semna pe 11 decembrie un memorandum de înțelegere privind proiectele de interconectare a rețelelor de gaze naturale și de energie electrică.
Sputnik
BUCUREȘTI, 8 dec -Sputnik. Memorandumul cu privire la interconectarea rețelelor de gaze și energie ce urmează a fi semnat de către miniștri de resort, luni,11 decembrie, a fost aprobat în ședințele de guvern de la Chișinău, pe 7 decembrie și de la București, pe 8 decembrie.
Cu referire la sectorul gazelor naturale, Memorandumul prevede posibilitatea majorării capacității de transport a gazelor naturale și extinderii gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău prin construcția unui gazoduct – centura Chișinăului. Ministerul Energiei a menționat că obiectivul ar putea fi atins până la sfârșitul anului 2031.
În ceea ce privește energia electrică, Memorandumul prevede LEA 400 kV Suceava – Bălți, extinderea stației electrice de 400 kV Suceava și a stației 400 kV Bălți, proiectul LEA 400 kV de interconectare între Strășeni și o centrală electrică de pe teritoriul României, construită de CNTEE Transelectrica SA, precum și dezvoltarea liniei electrice de interconectare 110kV Huși-Cioara existentă.
Compania Moldelectrica se va integra in piata de echilibrare administrată de CNTEE Transelectrica SA.
Secretarul de statmoldoveanal Ministerului Energiei, Cristina Pereteatcu, a menționat că „avansarea proiectelor investiționale stabilite în Memorandum va spori gradul de securitate în aprovizionarea cu resurse energetice a Republicii Moldova și României și va contribui la diversificarea surselor și rutelor de aprovizionare la nivel regional”.