BUCUREŞTI, 13 nov – Sputnik. Rusia a livrat Braziliei o cantitate record de țiței în octombrie, devenind al treilea cel mai mare furnizor pentru ţară, potrivit statisticilor, citate de RT.
Țara latino-americană a reluat importurile de țiței brut din Rusia în septembrie, după o pauză de doi ani.
Moscova a exportat în octombrie 207.000 de tone de țiței în valoare de 133 de milioane de dolari, în contextul în care caută să-și consolideze poziția de principal exportator de combustibil către ţara membră a BRICS, ca parte a eforturilor mai ample de a construi noi piețe.
Livrările din octombrie au fost cele mai mari din 1997, atât în ceea ce privește volumul, cât și valoarea, nefiind disponibile public statistici anterioare. Înainte, volumul record anterior al achizițiilor de petrol rusesc a fost atins în mai 2002, când a totalizat 139.800 de tone.
Exporturile ridicate au făcut ca Rusia să devină, luna trecută, al treilea cel mai mare furnizor de petrol al Braziliei, după SUA (346 milioane de dolari) și Guyana vecină (187 milioane de dolari). Printre primii cinci cei mai mari furnizori de țiței pentru țara din America Latină sunt și Algeria (112 milioane de dolari) și Arabia Saudită (98 milioane de dolari).
Alături de Brazilia, alte două țări din BRICS, India și China, au devenit cei mai activi cumpărători de petrol rusesc de când UE și G7 au impus un embargo, precum şi un plafon de preț asupra petrolului și produselor petroliere rusești.
Analiştii spun că petrolul rusesc la reducere este un beneficiu financiar pentru Brazilia, întrucât guvernul ţării face eforturi să reducă costul carburanţilor de transport.