Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Șantaj american si european în Serbia

Directorul Agenției de Informații din Serbia (BIA), Aleksandar Vulin și-a anunțat demisia ”irevocabilă” din funcție, acuzând ”presiunile și șantajul” pe care SUA şi UE le exercită asupra țării sale.
Sputnik
BUCUREȘTI, 8 noi – Sputnik. Șeful spionilor sârbi a demisionat şi şi-a explicat gestul astfel:
”Nu eu personal sunt cauza șantajului și presiunilor care se exercită asupra Serbiei și a Lumii Sârbești, dar nu voi permite ca eu să devin pretextul acestui șantaj și acestor presiuni”, a declarat Directorul Agenției de Informații din Serbia (BIA), Aleksandar Vulin.
”Ei ne cer să recunoaștem Kosovo, să abandonăm Republica Srpska (entitate majoritar sârbă din Bosnia Herțegovina) și să impunem sancțiuni Rusiei, adică să nu mai fim o țară suverană. Dacă am accepta toate astea, următorul pas ar fi interzicerea investițiilor chineze, dependență tehnologică și economică necondiționată de Occident, precum și continuarea politicii de dezintegrare teritorială a Serbiei; ar trebui să acceptăm toate valorile Occidentului, în care nu există loc pentru familia tradițională, pentru națiune tradițională și, până la urmă, pentru justiție socială”, a mai adăugat fostul demnitar.
În luna iulie a acestui an, administrația SUA a anunțat că impune un set de sancțiuni pentru Aleksandar Vulin.