BUCUREȘTI, 12 oct -Sputnik. Prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, şi preşedintele iranian, Ebrahim Raisi, au discutat telefonic despre războiul dintre Israel şi Hamas, a informat joi presa de stat saudită, primul apel de la o apropiere surpriză în martie între Riad şi Teheran, notează AFP.
Conducătorul de facto al Arabiei Saudite a primit miercuri un apel telefonic de la liderul iranian în cursul căruia au discutat despre "situaţia militară actuală din Fâşia Gaza şi în jurul acesteia", a indicat agenţia oficială de presă saudită (SPA).
Prinţul moştenitor saudit i-a spus preşedintelui iranian că Riadul "comunică cu toate părţile internaţionale şi regionale pentru a pune capăt escaladării în curs", potrivit SPA. El a subliniat, totodată, "poziţia fermă a regatului în favoarea cauzei palestiniene", a subliniat comunicatul.
Agenţia oficială de presă iraniană, IRNA, a relatat, al rândul său, că cei doi lideri au discutat despre "necesitatea de a pune capăt crimelor de război împotriva Palestinei", deci cu un ton mai categoric decât comunicatul saudit.