Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Ministrul rus al Agriculturii: Rusia va trimite cereale gratuit în Africa

Rusia va începe livrările gratuite de cereale către țările africane în următoarele șase săptămâni, a anunțat vineri ministrul rus al Agriculturii din țară, Dmitri Patruşev.
Sputnik
BUCUREŞTI, 10 oct – Sputnik. „Acum finalizăm toate documentele. Cred că într-o lună, sau o lună și jumătate, vor începe [livrările]”, a anunţat oficialul, citat de RT.
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat anterior că Moscova va trimite gratuit până la 50.000 de tone de cereale în șase țări africane.
Putin a menționat că Rusia va oferi Africii zeci de mii de tone de cereale gratuit, chiar dacă restricțiile internaționale au complicat semnificativ exporturile de produse agricole ruseşti și de îngrășăminte din Rusia, în ceea ce privește logistica de transport, asigurarea și plățile.
„Vom fi pregătiţi să livrăm către Burkina Faso, Zimbabwe, Mali, Somalia, Republica Centrafricană și Eritrea 25-50.000 de tone de cereale gratuit pentru fiecare în următoarele trei-patru luni”, a spus Putin la un summit Rusia-Africa din iulie, adăugând că țara sa va acoperi și costurile de livrare.
Măsura vine după ce Moscova a refuzat să reînnoiască acordul privind transportul de cereale în Marea Neagră, care a avut ca scop să permită Ucrainei să exporte cereale din porturile sale în țări din Asia, Orientul Mijlociu și Africa, în schimbul ridicării sancțiunilor occidentale care au împiedicat exporturile de produse agricole rusești.
Moscova s-a retras din acord în iulie, argumentând că țările occidentale încă fac imposibil pentru Rusia să livreze alimente și îngrășăminte.
Rusia a exportat 11,5 milioane de tone de cereale în Africa în 2022, în ciuda sancțiunilor occidentale care afectează livrarea de produse alimentare rusești către țările în curs de dezvoltare.