CHIȘINĂU, 29 sept - Sputnik. Compania de stat SA Energocom anunță a prelungit contractul de achiziționare a energiei electrice procurate din partea stângă a Nistrului.
„Astăzi a fost prelungit contractul ce prevede furnizarea energiei electrice. Condițiile contractuale au rămas neschimbate ca și pe parcursul ultimelor luni. Prețul de achiziție, la fel, a rămas același și va constitui 66 USD/MWh”, se anunță în comunicatul publicat de companie.
În octombrie MGRES va furniza cca 305 mii MWh, ce constituie aproximativ 85% din necesarul de consum al consumatorilor de pe malul drept al Nistrului.
Restul cantității de energie electrică din necesarul pentru luna octombrie, va fi produsă din surse regenerabile şi de CET-uri din interiorul țării, iar o altă parte va fi contractată de la producători din Ucraina, România și bursa OPCOM.
Energocom consideră că negocierile cu Centrala de la Cuciurgani trebuie să fie continuate pentru asigurarea cu energie electrică în perioda următoare a anului.
„Vor fi purtate în continuare negocieri cu MGRES în vederea furnizării energiei electrice necesare consumatorilor de pe malul drept al r. Nistru pentru perioada următoare”, este menționat în comunicat.