BUCUREŞTI, 23 sept – Sputnik. Rata de creștere a salariilor reale pentru lucrătorii din Rusia trebuie menținută, a declarat joi președintele Vladimir Putin, subliniind că, în iulie, datele care măsoară veniturile lucrătorilor au înregistrat o creștere la nivel anual de peste 10%.
„Trebuie să susținem această tendință și să o facem durabilă”, a cerut Putin la o ședință a prezidiului Consiliului de Stat cu privire la dezvoltarea pieței muncii din Rusia. „Pentru a atinge acest obiectiv, statul trebuie să ajute oamenii de toate vârstele să devină mai profesioniști, mai calificați și, în consecință, mai competitivi pe piața muncii”, a adăugat preşedintele, citat de RT.
Șeful statului a stabilit o sarcină pentru guvern: de a transforma Rusia într-o economie cu salarii ridicate în următorul deceniu, repetând un mesaj pe care l-a transmis la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, care a avut loc la începutul acestui an.
Potrivit președintelui rus, există noi cerințe în ceea ce priveşte sistemul de educație profesională din Rusia, creșterea productivității muncii, inclusiv „automatizarea și managementul nou”, precum și privind locurile de muncă și condițiile de muncă îmbunătăţite.
În aprilie, Putin a menţionat creșterea veniturilor reale ale rușilor și creşterea bunăstării lor ca fiind sarcina numărul unu pentru guvern. El a mai spus că se aşteaptă ca salariile reale în 2023 să crească cu până la 5% și veniturile disponibile cu până la 3%. Creșterea este atribuită unei scăderi a inflației.
La începutul acestei luni, liderul rus a declarat că PIB-ul țării a atins din nou nivelul la care era înainte de introducerea sancțiunilor legate de Ucraina, adăugând că este important ca ţara să creeze condiții pentru o creștere ulterioară pe termen lung.