BUCUREȘTI, 11 sep -Sputnik. Aflat în campanie electorală în România, unde se presupune că va candida în 2024 pentru alegerile prezidențiale, Geoană a participat la deschiderea anului școlar la două unități de învățământ din județul Dâmbovița. Cu acest prilej, el a răspuns întrebărilor cu privire la presupusele riscuri presupuse pentru România după accidentele cu dronă de la frontiera dintre România și Ucraina.
Acesta a declarat cu această ocazie că Federația Rusă nu are intenția de a ataca un stat membru al alianței controlate de SUA.
”Vreau să reasigur publicul românesc și publicul din zonele limitrofe că nu sunt motive de îngrijorare”, a mai declarat Geoană, care a transmis un mesaj „de calm și de încredere” locuitorilor din localitățile apropiate de frontiera cu Ucraina.
Geoană mai înregistrase vineri un videoclip postat pe pagina sa de pe o rețea de socializare, în care solicita românilor să aibă încredere în NATO și a reconfirmat declarația de joi a lui Jens Stoltenberg, care a anunțat că eventuala prăbușire a unei drone rusești pe teritoriul românesc nu indică o acțiune deliberată de atac asupra României.