BUCUREŞTI, 30 aug – Sputnik. „La instrucțiunile președintelui rus [Vladimir Putin], ministrul de Externe, Serghei Lavrov, va conduce delegația noastră la summitul liderilor. Este programat să vorbească la două sesiuni plenare — "O planetă", pe 9 septembrie și "Un viitor",pe 10 septembrie. Ambele discursuri vor fi axate asupra sarcinilor principale ale democratizării și asupra întăririi rolului majorității mondiale în instituțiile economice globale, precum și asupra implementării transformării digitale”, a declarat miercuri Maria Zaharova într-o conferinţă de presă, potrivit Sputnik.
Ministrul urmează să aibă mai multe întâlniri bilaterale în contextul summitului, a adăugat Zaharova.
„Evidenţiem caracterul unificator al președinției G20 deţinute de India, hotărârea acesteia de a promova interesele țărilor în curs de dezvoltare și de a crea o atmosferă constructivă la forum. De asemenea, salutăm decizia așteptată de a include Uniunea Africană printre membrii permanenți ai G20”, a spus purtătoarea de cuvânt.
Zaharova a adăugat că potențialul productiv al forumului a fost, în ultimul timp, „limitat artificial” de către țările occidentale care încearcă să submineze principiile consensului G20 prin „extrapolarea acordurilor discutabile G7 la angajamentele din partea forumului”.
Duminică, Lavrov a declarat că G20 începe să arate ca o combinație de membri din G7 Plus și BRICS Plus. Rusia își va pune de acord poziția cu privire la afacerile globale cu cea a noilor țări BRICS, inclusiv la alte forumuri internaționale, a adăugat ministrul.
Summitul G20 va avea loc în capitala Indiei, New Delhi, în perioada 9-10 septembrie.