CHIȘINĂU, 29 aug - Sputnik. Dmitri Peskov a remarcat că pontiful cunoaște istoria Rusiei și acest lucru este foarte bine. În ceea ce privește declarația reprezentantului autorităților de la Kiev despre consimțământul Occidentului de a distruge tot ce este rusesc, Peskov a remarcat că Kievul vrea să facă tot posibilul și imposibilul pentru a trage țările occidentale în acest conflict cât mai profund.
Papa a fost criticat pentru declarațiile sale despre o mare Rusie
Reamintim că Suveranul Pontif, vorbind prin video tinerilor din Sankt Petersburg, a spus că aceștia sunt moștenitorii unei mari Rusii. Fraza a fost rostită în semn de adio și nu a fost inclusă în transcrierea oficială.
Fostul președinte estonian Toomas Hendrik Ilves a scris pe X (ex-Twitter) că remarcile Papei au fost "cu adevărat dezgustătoare".
Un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe a declarat că afirmațiile lui Francisc au fost "propagandă imperialistă". Iar șeful Bisericii Greco-Catolice ucrainene, Sviatoslav Șevciuk, a cerut explicații de la suveranul pontif.