BUCUREŞTI, 26 aug – Sputnik. Președintele rus Vladimir Putin nu are intenţia să participe personal la reuniunea de luna viitoare a liderilor G20, care va avea loc în India, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Formatul exact al participării liderului rus urmează să fie decis, a declarat vineri Peskov jurnaliştilor, potrivit RT.
Summitul de la New Delhi este programat pentru 9-10 septembrie. New Delhi a preluat președinția rotativă de la Indonezia în decembrie anul trecut.
Săptămâna aceasta, Putin a participat prin conferinţă video la summitul liderilor BRICS de la Johannesburg, după ce a refuzat să călătorească în Africa de Sud. Ţara gazdă îl invitase pe președintele rus, deși potențiala sa sosire ar fi plasat Africa de Sud într-o poziție dificilă din cauza angajamentelor sale față de Curtea Penală Internațională (CPI).
CPI l-a acuzat oficial pe Putin că ar fi răpit copii ucraineni. Moscova a respins acuzațiile ca fiind false și a descris CPI ca fiind compromisă politic. Guvernul sud-african ar fi fost tehnic obligat să încerce să-l rețină pe Putin dacă ar fi ajuns pe teritoriul său.
Spre deosebire de Africa de Sud, India nu a semnat Statutul de la Roma, tratatul legal care stabileşte jurisdicția CPI. Totuşi, evenimentele anterioare ale G20 au fost afectate de campania condusă de SUA de condamnare a Rusiei. Națiunile occidentale susțin că Moscova trebuie „izolată” diplomatic ca pedeapsă pentru criza din Ucraina.
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a condus delegația Moscovei la summitul liderilor G20 de la Bali, în noiembrie anul trecut. Înaintea întâlnirii, presa occidentală a informat că biroul președintelui american Joe Biden a pregătit planuri de urgență pentru a-l împiedica să ajungă în aceeași cameră cu Putin, în cazul în care liderul rus ar fi participat în persoană.