Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Pentagonul a comunicat despre furtul armamentelor transmise Kievului

CNN: Pentagonul a aflat că o parte din armamentele livrate Kievului au fost furate de traficanții de arme.
Sputnik
CHIȘINĂU, 21 iul – Sputnik. Pentagonul a aflat că o parte din armamentele livrate Ucrainei au fost furate de traficanții de arme, relatează CNN, cu referire la raportul obținut în temeiul Legii privind libertatea informației.
În raportul inspectorului general al Departamentului american de Apărare sunt descrise cazuri de tentative de furt și revânzare a echipamentului transmis Kievului.
Astfel, în iunie 2022, răufăcătorii care se dădeau drept angajați ai unei misiuni umanitare au furat veste antiglonţ în valoare de aproape 17 mii de dolari. În august, membrii unui batalion de voluntari au furat 60 de puști și o mie de cartușe pentru a le vinde pe piața neagră.
În document sunt prezentate incidente înregistrate în perioada februarie – septembrie a anului trecut. Este menţionat că toate încercările infractorilor au fost suprimate de serviciile speciale ucrainene.
Totodată, în raport este spus că partea ucraineană nu a putut să realizeze, la solicitarea Washingtonului, monitorizarea utilizării tehnicii militare, pe care SUA au expediat-o în anul fiscal 2022.
Se comunică de asemenea că, din cauza prezenței limitate în Ucraina, SUA nu au putut urmări și controla toate armele transmise în conformitate cu legea privind controlul exporturilor.
Anterior, reprezentantul oficial al Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a declarat că Departamentul de Stat al SUA ar trebui să acorde atenție faptului că armamentele furnizate Ucrainei ajung pe piața neagră și se împrăștie nu numai în Europa, ci și pe alte continente.
Rusia
Lavrov: Rusia nu va abandona niciodată obiectivele operațiunii sale militare