CHIȘINĂU, 18 iul - Sputnik, Marius Holdean. Președintele Klaus Iohannis a anunțat că antrenamentul piloţilor ucraineni pe aeronavele F16 începe la sfârşitul verii, urmând a fi un proiect de lungă durată.
„Este posibil să se înceapă deja în august, dar nu cred că are multă valoare să spunem acum o dată. Este un proces care pentru noi este important şi este important să se menţină. Noi nu antrenăm piloţi din august până în septembrie, ci începem, la sfârşitul acestei veri şi va fi un proiect care va ţine foarte mult”, a spus preşedintele înaintea Summitului CELAC.
„Interesul meu este să avem un proiect bine pregătit, solid, cu instructori foarte performanţi şi să avem aici un proiect de succes pentru Armata Română”, a completat preşedintele.
11 țări membre NATO printre care și România vor antrena piloți ucraineni. Avioanele de antrenament vor fi donate de alte state, iar cursurile se vor realiza la Baza 86 Aeriană Borcea.
Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a semnat marți, 11 iulie, în marja Summitului NATO de la Vilnius, declarația comună privind formalizarea Coaliției de antrenare a forțelor aeriene ale Ucrainei, în vederea operării aeronavelor F-16 Fighting Falcon.
Prin semnarea declarației comune, România se alătură unui grup de state aliate format din Belgia, Canada, Danemarca, Luxemburg, Norvegia, Polonia, Portugalia, Regatul Țărilor de Jos, Suedia și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Conform unor surse din industrie, în program se va implica și producătorul avioanelor F-16 Fighting Falcon, Lockheed Martin, care va furniza, cel mai probabil, sprijin tehnic.
În urma Summitului NATO de la Vilnius, președintele Klaus Iohannis a anunțat constituirea unui hub regional de antrenament pentru piloții de F-16. „Trebuie să ne întărim și apărarea aeriană. De aceea, am decis să constituim în România, alături de Olanda și de alți parteneri internaționali, un hub regional de antrenament pentru piloții români de F-16, dar acest hub va fi accesibil și pentru piloții Aliați și pentru cei ucraineni. Este un rol important, pe care România și l-a asumat aici”, a anunțat președintele.
Șeful statului a anunțat atunci și crearea, alături de Bulgaria, a unui Comandament regional dedicat forțelor speciale, care este deschis Aliaților și partenerilor.
„Am făcut, totodată, încă un pas în consolidarea atenției NATO asupra regiunii Mării Negre, care rămâne de importanță strategică pentru securitatea euroatlantică. Comunicatul Final al Summitului se referă la necesitatea monitorizării și a evaluării mediului de securitate din zona Mării Negre. Totodată, menționează, la solicitarea României, eforturile aliate în regiune pentru asigurarea securității, siguranței, stabilității și a libertății de navigație. Este prima dată când Marea Neagră, Marea Neagră propriu-zisă, beneficiază de un paragraf distinct în Comunicatul Final al unui Summit”, a mai arătat președintele.