BUCUREŞTI, 2 iun – Sputnik.BRICS trebuie să „meargă pe calea extinderii”, cu toate acestea, există o condiție pe care posibilii candidați trebuie să o îndeplinească, a spus, pe 1 iunie, Serghei Riabkov, viceministrul rus al Afacerilor Externe, citat de Sputnik Africa.
„BRICS nu trebuie să includă țări care s-au alăturat politicii ilegale, abuzive, în afara domeniului juridic, de sancțiuni unilaterale aplicate împotriva Rusiei și a altor state”, a spus diplomatul, prezent la reuniunea diplomatică a BRICS.
Potrivit acestuia, Rusia are un rol cheie legat de decizia cu privire la „cine, cum și când este admis în BRICS”.
Cel puțin 19 state și-au exprimat deja dorința de a se alătura blocului economic, potrivit Africii de Sud, care deţine președinția rotativă. Printre acestea se numără Argentina, Iranul, Algeria, Tunisia, Turcia, Arabia Saudită, Egiptul.
„Fiecare țară care și-a exprimat interesul de a intra în BRICS este foarte importantă”, a spus diplomatul rus.
Mai multe regiuni sunt „subreprezentate sau deloc reprezentate” în BRICS, a spus Serghei Riabkov. „Susținem interesul statelor în cauză în această privință”, a adăugat el.
Considerate principalele puteri emergente în prezent, membrii BRICS reunesc 31,5% din produsul intern brut global (PIB), față de 30,7% pentru G7. Creat în 2009, grupul a inclus inițial Brazilia, Rusia, India şi China (BRIC). În 2011, Africa de Sud s-a alăturat, transformând numele în BRICS.