Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Companiile rusești producătoare de apă minerală încep exporturile în India

Livrările de băuturi de apă minerală din Rusia vor începe după aprobarea de către New Delhi, a declarat pentru presă ministrul Economiei din regiunea Stavropol.
Sputnik
BUCUREŞTI, 2 iun – Sputnik.Unul dintre cei mai mari producători de apă minerală din Rusia, Holding Aqua, a semnat un acord pentru exporturile către India, a anunțat miercuri ministrul Economiei din regiunea Stavropol din Rusia, Denis Poliubin.
Contractul reprezintă primele transporturi către New Delhi ale mărcilor emblematice rusești de apă minerală Essentuki și Narzan din izvoarele Munților Caucaz, potrivit RT.
Ministrul a precizat că, în cadrul acordului, Holding Aqua va exporta mai multe produse în India, precum apa de masă Essentuki 4 și Essentuki 17 și băuturile minerale Godzhi și Narzan, adăugând că, în ciuda sancțiunilor, Rusia continuă să-și extindă exporturile.
Holding Aqua este singurul îmbuteliator și distribuitor legal de băuturi minerale obținute din izvoarele minerale din Caucazul de Nord. Compania deţine șase unități de producție, cu o capacitate de 300 de milioane de sticle de apă pe an. Toate fabricile de îmbuteliere de apă minerală sunt situate în orașul Mineralnie Vodi din regiunea Stavropol.
Internațional
Războiul petrolier al Occidentului împotriva Rusiei nu a avut rezultatul scontat
În prezent, produsele sunt în curs de certificare în New Delhi pentru livrări viitoare, a menționat oficialul.
Mărcile de apă Essentuki și Narzan sunt cunoscute în întreaga lume și sunt exportate în 15 țări, inclusiv Canada, SUA, China și Noua Zeelandă, potrivit CEO-ului companiei, Sviatoslav Vilk.
De la începutul anului 2021, peste 260 de tone de apă minerală au fost exportate din regiunea Stavropol în SUA, arată datele Ministerului Agriculturii din Rusia.