BUCUREŞTI, 1 mai - Sputnik. Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) ia în calcul ca, începând cu luna mai 2023, să declanșeze acțiuni de protest în fața Guvernului și ministerelor de resort, pe perioadă nedeterminată, care vor culmina cu blocarea activităților penitenciarelor. FSANP face trimitere la informațiile apărute în spațiul public legate de tăieri salariale și concedieri şi atrage atenția principalelor partide politice care formează actuala alianță de guvernare (PSD și PNL) că tăierea salariilor angajaților de la stat (inclusiv ale polițiștilor, militarilor și polițiștilor de penitenciare) și disponibilizarea bugetarilor înseamnă sinucidere electorală pentru cele două mari partide: PSD și PNL.
Aceste două partide ar putea avea soarta PD-L, iar AUR ar exploda în sondaje, transmit sindicaliştii ca avertisment.
Sindicatele din penitenciare îndeamnă partidele politice care formează actuala alianță de guvernare ca, înainte să se grăbească să taie salarii sau să dispună concedieri, să se gândească la următoarele soluții: 1. Să ajungă la un consens politic în alianță. 2. Să crească gradul de colectare a taxelor și impozitelor. 3. Să declare război economiei subterane. 4. Să atragă investiții străine. 5. Să materializeze reformele și investițiile din PNRR, se arată în mesajul sindicaliştilor.
Ei acuză PSD, PNL și UDMR că au făcut din România o țară care trăiește dincolo de propriile capacități, înglodată în datorii, iar politicienii vremii dau vina pe angajații de la stat pentru gaura din buget de aproximativ 20 de miliarde de lei.
Înainte de a da afară polițiști, militari, polițiști de penitenciare, medici, profesori, judecători, procurori și funcționari publici, mai spun sindicaliştii, de ce nu încearcă puterea să vadă dacă România poate supraviețui cu 300 de parlamentari și cu mai puțin de 200 de secretari de stat!
”PSD și PNL, fiți un exemplu pentru bugetari și evaluați-vă în mod cinstit și real propriii sinecuriști!”, mai spun sindicaliștii.
Aceștia arată că bugetarii în care PSD și PNL au băgat teama că vor fi dați afară sau că li se vor tăia salariile se întreabă cum au fost cheltuiți banii românilor pe achizițiile din timpul pandemiei, iar aceeași întrebare și-o pun și pensionarii care supraviețuiesc de pe o zi pe alta, așteptând în frig și-n foame ajutoarele sociale la fiecare început de an.
FSNAP mai spune că ordonanța austerității ar trebui să vină după o consultare reală a sindicatelor și a reprezentanților societății civile, cu dezbateri la vedere, cu presa alături, ca să vadă cetățenii că țara este guvernată transparent și eficient, nu cu ușile închise, cum se întâmplă în ultima perioadă.