CHIȘINĂU, 6 apr – Sputnik, Doina Crainic. Pentru a realiza acest lucru, Washingtonul trebuie să manifeste cel puțin voința de a-și revizui politica „distructivă” față de Rusia.
Suspendat de Vladimir Putin, cel mai recent acord între Rusia şi SUA privind armele strategice poate fi reluat, a declarat ministrul rus adjunct al Afacerilor Externe, Serghei Riabkov.
„[Noul tratat START privind reducerea armelor strategice ofensive] nu este formal eliminat sau anulat. Există pe hârtie. După ce l-am suspendat, am obținut noi posibilități pentru a ne garanta propria securitate”, a declarat oficialul rus, în timpul unei emisiuni la canalul TV Rossiya 24.
Pentru ca tratatul să fie restabilit, Washingtonul trebuie să îndeplinească anumite condiții:
„Americanii trebuie să înceapă să abandoneze poziția distructivă, radicală anti-Rusia. Ei trebuie să arate bun simț. Ei trebuie să demonstreze cel puțin că sunt conştienţi că poziția lor este distructivă și că atitudinea lor față de Rusia este inacceptabilă”, a subliniat Riabkov, citat de Sputnik News.
De asemenea, Statele Unite trebuie să înțeleagă că o astfel de politică necesită revizuire, a adăugat diplomatul.
Semnat în 2010, noul tratat START a fost ultimul acord bilateral de acest tip dintre Moscova și Washington. În august 2022, Rusia a anunțat suspendarea inspecțiilor americane la bazele sale militare prevăzute în cadrul acordului, ca răspuns la obstacolele introduse asupra inspecțiilor rusești în Statele Unite.
Pe 21 februarie, președintele Putin a anunţat suspendarea de către Moscova a participării sale la tratat. Această decizie a fost luată deoarece acest document ia în considerare doar arsenalele nucleare din Rusia și America, în timp ce alte țări NATO, precum Franța sau Regatul Unit, au, de asemenea, arme nucleare.
Notificarea oficială cu privire la această suspendare a fost trimisă părții americane pe 28 februarie.