Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Dorin Recean a fost la sfat cu sindicatele

Dorin Recean
Liderii sindicali au apreciat deschiderea Guvernului pentru dialog și au pus în discuție o serie de probleme.
Sputnik
CHIȘINĂU, 24 mart – Sputnik. Prioritățile în domeniul protecției social-economice a salariaților au fost discutate joi la întrevederea premierului Dorin Recean cu membrii Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, anunță printr-un comunicat serviciul de presă al Guvernului.
În cadrul acestei întâlniri șeful Executivului a subliniat că autoritățile rămân concentrate pe sporirea productivității, încurajarea muncii oneste și creșterea nivelului de salarizare în sectorul public. El a mai accentuat că „sindicatele pot deveni un partener al Guvernului în realizarea acestui demers”.
La rândul lor, potrivit aceleiași surse oficiale, liderii sindicali au apreciat deschiderea Guvernului pentru dialog și comunicare. Ei au menționat că „sindicatele doresc să contribuie la creșterea economică a țării și integrarea ei accelerată în familia europeană”.
Totodată, reprezentanții sindicatelor au ridicat o serie de probleme, cum ar fi „necesitatea majorării salariilor minime, dar și sporirea remunerării în domeniul sănătății și a educației, combaterea muncii nedeclarate, activarea Comisiei pentru consultări și negocieri colective la nivel de ramură, necesitatea abolirii taxei de înregistrare de stat pe care sunt obligate să o achite organizațiile sindicale.
Politică
Indexarea pensiilor și lupta cu corupția – Guvernul a aprobat mai multe decizii