De David Narmania
Ieri s-a încheiat principalul eveniment diplomatic din acest an - călătoria de trei zile a lui Xi Jinping în ospeție la Vladimir Putin. Detaliile privind înțelegerile la care au reușit să ajungă liderii chinez și rus sunt deja discutate activ. Aceste discuții vor continua destul de mult timp, și nu numai la Moscova și Beijing. Însă astăzi, se pare, un subiect mult mai interesant de discuție sunt posibilele consecințe ale vizitei.
Unul dintre cei mai faimoși eurasiatici, Lev Nikolaevici Gumiliov, a introdus în știința rusă noțiunea de „oameni ai voinței lungi”. Inițial, așa erau numiți tinerii mongoli nevoiți să-și părăsească casa și să trăiască separat de cei de un neam, rătăcind prin stepă, încercând să-și asigure supraviețuirea prin forță. Prin forță - dar nu numai prin ea - în Mongolia fragmentată ei trebuiau să manevreze între interesele clanurilor influente. Unindu-se treptat, ei au devenit forța motrice care a creat un imperiu gigantic. Însă pentru aceasta, entuziaștii au trebuit mai întâi să conteste modul de viață stabilit.
Într-un anumit sens, săptămâna aceasta la Moscova s-au întâlnit doi oameni „ai voinței lungi”: și Rusia, și China contestă deja „ordinea bazată pe reguli”, formând un punct de vedere alternativ asupra modului în care ar trebui organizată comunitatea mondială. Astfel de pași, evident, nu-i convin actualei „aristocrații” - SUA și aliații lor europeni.
Ce înseamnă numai încercările de a împiedica negocierile, iar apoi de a marginaliza cumva această vizită în agenda de știri.
Mai întâi președintele rus este acuzat de furtul copiilor, care au fost de fapt salvați de sub bombardamente. Ei bine, și asta ilustrează inutilitatea falsurilor despre crimele de război în masă ale soldaților ruși – chiar și Curtea Penală Internațională a decis să nu se compromită cu asta. Și în general, arhitecții războaielor din Iugoslavia, Irak, Libia, Siria (lista poate continua) nu sunt cei care pot să acuze pe cineva de lipsă de umanism. Acolo unde Rusia încearcă să salveze copii, Occidentul pur și simplu i-ar fi lăsat să moară.
Astfel că decizia CPI nu a împiedicat călătoria lui Xi Jinping, deoarece nici China, nici Rusia și nici măcar SUA nu recunosc această instanță.
Atunci au decis să facă un pas și mai ciudat - prim-ministrul japonez Fumio Kishida a venit la Kiev într-o vizită neanunțată. O astfel de încercare de a echilibra un oaspete estic cu altul pare neconvingătoare, dar explicabilă: acesta este un semnal direct către Beijing că are în preajmă încă un satelit american.
Și, în sfârșit, acordul final al acestor încercări a fost declarația viceministrului apărării al Marii Britanii, baroneasa Annabelle Goldie, despre furnizarea către FAU a obuzelor cu uraniu sărăcit - un răspuns direct la inițiativa de pace chineză, în completare la afirmațiile Casei Albe despre inacceptabilitatea apelurilor la pace în urma discuțiilor de la Moscova. Cu alte cuvinte, Occidentul a recunoscut deschis că vrea război.
Însă cel mai amuzant moment l-au constituit încercările autorităților de la Kiev de a-i telefona lui Xi Jinping. Probabil că, timp de câteva zile, în oficiul lui Zelenski s-a stat la telefon ascultând bip-uri – chiar s-au plâns stăpânilor de la Washington ca aceia să influența cumva. Deocamdată, fără vreun rezultat.
Toate acestea nu au încurcat întâlnii, pe care liderul chinez a caracterizat-o cu precizie: "Acum au loc schimbări care nu s-au întâmplat de 100 de ani. Când suntem împreună, noi impulsionăm aceste schimbări".
„Moscova-23” este, în esență, o nouă conferință de la Teheran, care schițează contururile deja vizibile ale ordinii post-conflict a lumii. Și aici, evident, nu este vorba despre lupta împotriva regimului de la Kiev, ci despre o confruntare mult mai importantă cu Occidentul. Da, în viitor componența participanților va trebui extinsă. Da, deocamdată până la victorie este o cale lungă, pentru că totul ar putea să nu se încheie cu Ucraina. Există o mare probabilitate că SUA și aliații lor vor încerca să se revanșeze: există multe puncte potențiale de conflict pe tot globul. Însă problemele păzitorilor lumii vechi sunt deja evidente - aceasta este și incapacitatea întregului bloc NATO de a-i rezista Rusiei în Ucraina, și problemele economice care semnalează o aprofundare a crizei, și nemulțumirea internă a locuitorilor unor țări occidentale.
Planul Occidentului a eșuat în aspectul principal: nu a avut loc niciun blitzkrieg economic, care ar fi trebuit să îngenuncheze Rusia. Și dezvoltarea cooperării cu China confirmă clar acest lucru.
Lumea veche moare din cauza inechității sale. Mulți ani la rând, Occidentul și-a declarat susținerea pentru valorile democratice în interior, răspândind tirania în exterior. Acesta era un comerț cu ideea de libertate, dar în schimbul ideii, a
trebuit să fie dată libertatea reală. Iar după aceea - tot de ce ar fi putut avea nevoie Occidentul. Pe cei care nu erau mulțumiți de asemenea tranzacție îi așteptau bombardamentele NATO.
Pentru lumea nouă va mai trebui încă să luptăm - și lupta nu va fi ușoară. Dar și după constituirea ei va trebui să ne bazăm nu doar pe forță, ci și pe capacitatea de a menține un echilibru al intereselor, în cazul în care dorim ca ordinea mondială să fie mai dreaptă. Doar așa poate fi asigurată stabilitatea acesteia.
Dar de aceea și este o ”voință lungă”, ca să nu se teamă de astfel de provocări.