CHIȘINĂU, 3 mar – Sputnik. Mișcarea pentru Popor anunță că va organiza un nou protest. Acțiunea de protest se va desfășura duminică, 12 martie, ora 13:00, în fața Parlamentului.
Astfel, Mișcarea pentru Popor va cere în continuare guvernării să achite integral facturile cetățenilor pentru lunile de iarnă.
Membrul Mișcării Pentru Popor, Mihai Petrache, susține că guvernarea a manifestat o sfidare totală a voinței poporului, prin faptul că nu a reacționat până acum la cele două rezoluții, adoptate la mitingurile din 19 și 28 februarie.
„Am încercat să analizez în ce țară din UE regimul folosește toate forțele pentru a bloca accesul oamenilor la întruniri, la libera exprimare. Nu am găsit astfel de exemple. Actuala guvernare a preluat, pas cu pas, toate năravurile neghioabe și antidemocratice ale precedentelor guvernări”, a subliniat Mihai Petrache.
Vicepreședintele Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, a anunțat că, până acum, aproape 600 de mii de oameni au semnat în sprijinul inițiativei de a obliga regimul să plătească facturile populației pentru lunile de iarnă.
„Cetățenii constată existența unei prăpastii enorme între regimul și popor. Cei de la conducere se prefac că nu văd și nu aud oamenii din propria țară. În schimb, stau lipiți cu urechea de tot ce li se spune din exterior. Sunt instrumente docile, trase de sfoară de peste hotare, contrar intereselor cetățenilor Republicii Moldova. În popor li se spune simplu – Maia Sandu și PAS sunt trădători de țară! De aceea, pentru a ne face auziți, Mișcarea Pentru Popor anunță un nou miting național, duminică, 12 martie, ora 13:00, în fața Parlamentului. Sperăm că regimul nu va mai inventa scenarii pentru a bloca dreptul universal al cetățenilor de a manifesta pașnic”, a spus Marina Tauber.
Amintim că scopul protestelor organizate de Mișcarea pentru Popor este de a obliga Guvernul să achite facturile pentru lunile de iarnă.