CHIȘINĂU, 30 ian – Sputnik. Asociația Forța Fermierilor este îngrijorată profund de faptul că proiectul Codului Funciar, făcut public recent, “oferă undă verde pentru companiile cu capital străin să devină proprietari ai terenurilor agricole”.
Potrivit Forței Fermierilor, Articolul 21 din proiectul respectiv interzice dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole pentru persoanele fizice și juridice străine. Or, în text nu este nici o concretizare a noțiunii "persoana juridică străină". Alte acte normative ale Republicii Moldova stipulează că persoana juridică străină sau nerezident este considerat agent economic, care este înregistrat și își desfășoară activitatea în afară Republicii Moldova. Astfel reiasă că întreprinderile și organizațiile care sunt înregistrate în Moldova, dar juridic sunt controlate direct sau indirect de persoanele străine vor avea dreptul legal să fie proprietari ai terenurilor agricole din țara noastră. Proiectul Codului Funciar nu conține nici o limitare pentru acest tip de companii să aibă în proprietate pământul agricol moldovenesc, afirmă Asociația Forța Fermierilor.
“Atragem atenție că în prezent există norma legală din legea cu privire la prețul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului, care prevede că întreprinderile cu investiții străine în capitalul social nu au dreptul să dețină în proprietate terenuri agricole. Însă, după intrare în vigoare a Codului Funciar această lege urmează să fie abrogată”, afirm[ fermierii moldoveni.
Forța Fermierilor anunță că nu este de acord categoric cu abordarea subiectului dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, propusă în proiectul constituției funciare și face apel către întreaga societate să analizeze riscurile pentru agricultura și satele moldovenești: “Cerem de la autorități abilitate organizarea urgentă a dezbaterilor publice pe marginea problemei”.
Totodată, organizația pledează categoric pentru formularea tranșantă și fără ambiguități a restricției pentru orice persoana fizică străină sau persoana juridică cu asociați/acționarii străini, care direct sau indirect administrează entitatea, întreprinderile fiice ale acestora, să dețină dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole din Republica Moldova.