CHIȘINĂU, 20 ian – Sputnik. În luna decembrie 2022, SA Energocom a vândut către Moldova Gaz aproximativ 96 de milioane metri cubi de gaze, cu prețul de 1.094,44 dolari SUA/ 1.000 m.c. (fără TVA). În a doua parte a lunii decembrie prețurile de achiziție au fost în descreștere, iar în final au dus la un preț mediu mai scăzut, transmite SA Energocom.
Conform dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale, SA Energocom a fost împuternicită să vândă Moldova Gaz din gazele stocate în rezervele strategice.
Volumele facturate și prețul pentru luna decembrie sunt puțin mai mici decât cele pronosticate inițial, din contul vremii mai calde decât de obicei. De asemenea, în a doua parte a lunii decembrie prețurile de achiziție au fost în descreștere, iar în final au dus la un preț mediu mai scăzut. Amintim că SA Energocom procură gaze din luna mai, din surse bugetare, resurse financiare proprii ale companiei, iar în ultimul timp - din contul creditului BERD.
„Intenționam ca banii transferați de Moldova Gaz să-i folosim la procurarea pe bursă a altor cantități de gaze, pentru a prinde oportunitatea unor prețuri scăzute și a suplini stocurilor consumate”, a declarant Victor Bînzari, directorul interimar al SA Energocom.