Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Creștinii ortodocși sărbătoresc Boboteaza sau Botezul Domnului - Tradiții și superstiții

Astăzi, creștinii ortodocși sărbătoresc pe vechi Boboteaza. În această zi nu se spală rufe, fiindcă toate apele sunt sfinţite, şi nu se dă nimic cu împrumut.
Sputnik
CHIȘINĂU, 19 ian – Sputnik. În fiecare an, pe 19 ianuarie, creștinii ortodocși prăznuiesc Botezul Domnului sau Boboteaza, care este una dintre cele 12 praznice împărătești din anul bisericesc.
În ajun, după Liturghie, în scuarul Catedralei mitropolitane, Înaltpreasfințitul Vladimir a sfințit Agheasma Mare.
Slujba Aghesmei Mari se săvârșește atât în Ajunul Bobotezei, când se sfințește apa cu care preoții binecuvântează apoi casele credincioșilor, cât și în ziua Bobotezei, când se sfințește Agheasma pe care credincioșii o iau la casele lor, pentru tot anul.
Agheasma Mare se păstrează la loc de cinste, în vase curate, în care se pune de obicei un fir de busuioc. Agheasma se consumă timp de opt zile la rând, mai ales de la Ajunul Bobotezei până la Odovania praznicului.
Apa sfințită în Ajun și la Botezul Domnului este „izvor de nestricăciune, izvor de sfințire, vindecare de boli”.

Ce trebuie să faci ca să îți meargă bine tot anul

Se spune că Iisus nu a fost botezat pentru iertarea păcatelor lui, fiindcă El era fără de păcat, ci pentru sfinţirea creaţiei. Din punct de vedere calendaristic, Boboteaza reprezintă încheierea ciclului celor 12 zile ale Sărbătorilor de Iarnă.Legenda de la care a pornit obiceiul sfinţirii apelor se referă la faptul că atunci când Ioan Botezătorul a început procesiunea botezării, diavolii au venit pe râul Iordanului pentru a o împiedica. În acel moment, Dumnezeu le-a poruncit preoţilor să sfinţească toate apele. Ca urmare, toţi diavolii au căzut sub gheţuri şi s-au înecat.

În ziua de Bobotează are loc sfinţirea apei

Locul de desfăşurare a slujbei se alege împreună cu preotul satului, de obicei într-un spaţiu mai larg – unde să fie cel puţin o fântână, în imediată vecinătate a unei ape curgătoare, în gospodăria unui om sau în curtea bisericii. Pentru acest moment se aduce apă, care se punea în vase mari de lemn şi, tot acum, se taie, la rău, o cruce mare de gheaţă.
În jurul acestei cruci sau în jurul crucii care se află în mod normal în curtea bisericii, se desfăşoară întreg ceremonialul religios, la care participă toată suflarea comunităţii. După slujba de sfinţire a apei, transformată în agheasmă, fiecare sătean îşi ia apă sfinţită. Pe drumul de întoarcere ei strigă „Chiraleisa” - pentru belşugul holdelor viitoare, pentru purificarea aerului şi toarnă câte puţină agheasmă în toate fântânile întâlnite în cale.
Odată ajunşi acasă, oamenii sfinţesc cu agheasmă grajdul, animalele, pomii din livada şi interiorul casei.

Tradiții de Bobotează

Preotul sfinţeşte apa unui râu, aruncând în ea o cruce, care trebuie adusă înapoi. Bărbatul care reuşeşte să scoată crucea din apă va avea noroc tot anul.
Există şi credinţa că în noaptea de Bobotează fetele îşi pot vedea ursitul. Se spune că dacă îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi îşi pun sub pernă o crenguţă de busuioc, îşi vor visa alesul. Se mai spune că fetele care alunecă pe gheaţă şi cad în această zi se vor mărita sigur până la sfârşitul anului. Se pare că este valabil şi pentru băieţi.
În această zi nu se spală rufe, fiindcă toate apele sunt sfinţite, şi nu se dă nimic cu împrumut. Se spune că apa sfinţită, numită agheasma mare, adusă în această zi de la biserică, e miraculoasă. Cu doar câteva picături poţi vindeca deochiul, alcoolismul, sterilitatea sau crizele de nervi. De asemenea, se poate curăţa casa de duhurile rele.
Agheasma mare se ia dimineaţa, pe stomacul gol.
Economie
Forumul de la Davos dă verdictul: urmează o recesiune globală