Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Mamele care vor lucra în concediului de maternitate vor primi salariu şi indemnizație

Votat în lectură finală: Femeile care vor lucra în perioada concediului de maternitate vor putea beneficia de salariu şi de indemnizație.
Sputnik
CHIȘINĂU, 25 dec – Sputnik. Deputații au aprobat, în cea de-a doua lectură, proiectul de lege care va oferi femeilor dreptul de a beneficia, în perioada concediului de maternitate, atât de salariu, cât și de indemnizația de maternitate, în cazul în care vor decide să muncească în această perioadă. Inițiativa a fost lansată de către Platforma Femeilor Deputate din Parlamentul de legislatura a XI-a.
Proiectul urmărește îmbunătățirea ratei de participare a femeilor și reducerea poverii muncii neremunerate sau cu remunerare în plic asupra femeilor însărcinate care continuă să lucreze, chiar și în concediul de maternitate.
În prezent, pentru perioada concediului de maternitate care se suprapune cu perioada în care femeia desfășoară activitate de muncă, se achită doar salariul, nu și indemnizația. Astfel, proiectul își propune păstrarea dreptului femeii de a beneficia de indemnizația respectivă, mărimea acesteia urmând să fie determinată în baza venitului soției sau soțului, în funcție de cine are un salariu mai mare.
Pentru a pune în aplicare această prevedere, au fost modificate Codul muncii, Legea cu privire la funcția publică şi statutul funcționarului public și Legea privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale.
Economie
Cum se calculează pentru stabilirea gradului de vulnerabilitate a cetățenilor