CHIȘINĂU, 10 dec – Sputnik, Doina Crainic. „Elitele occidentale” pariază pe forță pentru a nu-și pierde dominanța la nivel politic, economic, financiar, militar și ideologic, inclusiv în ceea ce priveşte Ucraina, a declarat președintele rus Vladimir Putin.
„De ani buni, Occidentul exploatează fără rușine aceste resurse [din Ucraina], a încurajat genocidul și teroarea în Donbas, a transformat această țară în colonie”, a declarat Putin, adresându-se prin vizioconferință participanților la întâlnirea între miniștrilor Apărării din țările CEI și Organizaţia pentru Cooperare de la Shanghai.
De asemenea, președintele a explicat că Occidentul continuă să folosească în mod cinic poporul ucrainean „drept carne de tun” și să furnizeze Ucrainei arme și muniții, mercenari, precum și să promoveze politica „împingerii situaţiei pe o cale suicidară”.
„Ei [elitele occidentale] au distrus practic arhitectura strategică de stabilitate care a fost construită timp de zeci de ani, extinzând agresiv geografia NATO”, a declarat Putin, adăugând că toate acestea „cresc riscurile conflictelor în lume”.
Cu o zi înainte, președintele rus a afirmat că riscul de război nuclear a crescut. Cu toate acestea, el a subliniat că Moscova nu are de gând să fluture spectrul armei atomice, dar se bazează încă pe principiul descurajării.
Garanții de securitate pentru Rusia
Săptămâna trecută, vorbind despre dorința Franței de a „pregăti dialogul la care toată lumea să revină la masa negocierilor”, preşedintele francez Emmanuel Macron a spus că Rusiei ar trebui să i se acorde „garanții pentru propria sa securitate”. Potrivit președintelui francez, „Unul dintre punctele esențiale [...] este teama că NATO va veni la ușile sale [ale Rusiei], este desfășurarea de arme care o pot amenința”.