Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Tranzacţiile comerciale între Rusia şi China au atins un nivel record - date vamale

Cifra comercială de afaceri între Rusia şi China a crescut cu 32% față de anul trecut, potrivit datelor vamale.
Sputnik
CHIȘINĂU, 8 dec – Sputnik, Doina Crainic. Comerțul între Rusia și China a crescut în acest an, ajungând la o cifră record de 172,4 miliarde de dolari între ianuarie și noiembrie, potrivit datelor emise de Administrația generală a vămilor din China, publicate miercuri.
Cifra reprezintă o creștere cu 32% comparativ cu cifrele de anul trecut. Datele arată că, doar în noiembrie, cifra comercială de afaceri între cele două țări a ajuns la 18,2 miliarde de dolari, potrivit datelor, citate de RT.
China a exportat mărfuri în valoare de 67,3 miliarde de dolari în Rusia în perioada de raportare, însemnând o creștere de 13,4% comparativ cu aceeași perioadă din 2021, în timp ce transporturile din Rusia către China au crescut cu 47,5%, la 105,072 de miliarde de dolari.
Comerțul a beneficiat de achizițiile sporite de către Beijing de mărfuri energetice din Rusia. Ca răspuns la sancțiunile occidentale, Moscova a oferit reduceri la combustibilii săi fosili pentru a-şi asigura noi cumpărători, iar Beijingul a profitat de aceste reduceri în ultimele luni.
Importurile chineze de cărbune rusesc între ianuarie și octombrie au crescut la 53 de milioane de tone, făcând ca Rusia să devină al doilea cel mai mare furnizor de cărbune după Indonezia. De asemenea, Beijingul şi-a făcut stocuri de petrol rusesc, importurile crescând cu 9,5%, până la aproape 72 de milioane de tone, în primele 10 luni ale anului.
Moscova și Beijingul și-au stabilit anterior obiectivul de a crește comerțul reciproc la 200 de miliarde de dolari până în 2024. Ambasadorul Beijingului la Moscova a afirmat recent că cifra de afaceri ar putea atinge acest nivel la sfârșitul acestui an.
Editoriale
Cum și-a pierdut Artiomovskul importanța strategică pentru Forțele Armate ale Ucrainei