Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Anunț de ULTIMĂ ORĂ! Energia electrică s-a ieftinit

Veste bună! S-a ieftinit energia electrică. Care sunt noile tarife aprobate de ANRE?
Sputnik
CHIȘINĂU, 8 dec – Sputnik. Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat astăzi reducerea prețurilor reglementate pentru energia electrică livrată de furnizorii serviciului universal și de ultimă opțiune. Noile tarife vor fi aplicate începând de astăzi.
Astfel, consumatorii deserviți Premier Energy vor achita 4,62 lei/kW (5,91 lei anterior), iar cei deserviți de Fee Nord 4,65 lei/kW (de la 5,60 lei). Principalul motiv care stă la baza deciziei este micșorarea prețului de procurare a energiei electrice la 73,5 dolari, în urma semnării la 3 decembrie curent a contractului dintre SA Energocom și MGRES (Centrala de la Cuciurgan).
„În urma analizei datelor prezentate de furnizori, au fost aprobate prețuri reglementate de furnizare a energiei electrice de către Î.C.S. „Premier Energy” S.R.L., diferențiate în funcție de punctele de delimitare sau locurile de consum ale consumatorilor finali: 396 bani/kWh pentru energia electrică furnizată la punctele de intrare în rețelele electrice de transport, cu 128 bani/kWh mai puțin decât prețul în vigoare; 410 bani/kWh - la punctele de ieșire din rețelele electrice de transport, cu 128 bani/kWh mai puțin decât prețul în vigoare; 412 bani/kWh pentru consumatorii finali ale căror instalații sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de tensiune înaltă (35–110 kV), cu 128 bani/kWh mai puțin decât prețul în vigoare; 426 bani/kWh - de tensiune medie (6–10 kV), cu 129 bani/kWh mai puțin decât prețul în vigoare; 462 bani/kWh - de tensiune joasă (0,4 kV), cu 129 bani/kWh mai puțin decât prețul în vigoare”, indică ANRE.
Pentru S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord” au fost aprobate următoarele prețuri reglementate diferențiate și anume: 365 bani/kWh pentru energia electrică furnizată la punctele de intrare în rețelele electrice de transport, cu 96 bani/kWh mai puțin decât prețul în vigoare; 380 bani/kWh - la punctele de ieșire din rețelele electrice de transport, cu 95 bani/kWh mai puțin decât prețul în vigoare; 400 bani/kWh pentru consumatorii finali ale căror instalații sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de tensiune medie (6–10 kV), cu 95 bani/kWh mai puțin decât prețul în vigoare; 465 bani/kWh - de tensiune joasă (0,4 kV), cu 95 bani/kWh mai puțin decât prețul în vigoare.
Societate
Șeful Moldovagaz anunță că unele compensații nu corespund gradului de vulnerabilitate