CHIȘINĂU, 23 nov – Sputnik. Localitățile afectate de calamitățile naturale vor beneficia de mijloace financiare din partea statului, în vederea lichidării consecințelor acestora. O decizie în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, scrie Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.
Astfel, din Fondul de intervenție a Guvernului vor fi alocate circa 7,8 milioane de lei, dintre care 4,2 milioane vor primi primăriile din raionul Edineț, în vederea lichidării consecințelor ploilor torențiale cu grindină și cu vânt puternic, din 6 iulie curent. Alte 96,3 mii de lei vor fi acordate Consiliului raional Soroca, pentru lichidarea urmărilor vijeliei din 1 aprilie 2022, iar 238,7 mii de lei vor fi redirecționate către primăria orașului Șoldănești, pentru elaborarea unui studiu geotehnic în vederea stabilirii gradului de seismicitate reală a amplasamentului unui bloc de locuit nefinisat, care a fost avariat.
În același timp, circa 3,2 milioane de lei vor fi acordate Consiliului local al satului Bugeac, UTA Găgăuzia. Banii vor fi folosiți pentru achitarea indemnizației de procurare a unei locuințe noi și compensarea cheltuielilor în urma pierderii spațiului locativ de către familiile din blocul avariat, situat pe str. Pavlov, nr. 6. Sumele menționate vor fi oferite de Ministerul Finanțelor, pe măsura prezentării documentelor necesare, care urmează a fi perfectate de autoritățile publice nominalizate.
Potrivit deciziei, autoritățile publice locale beneficiare sunt obligate să utilizeze mijloacele financiare alocate conform destinației, până la finele anului bugetar 2022, și să prezinte Ministerului Finanțelor rapoarte privind executarea acestora. Dacă sumele transferate vor fi utilizate contrar destinației, fapt constatat în urma controalelor efectuate de către organele abilitate, banii vor fi restituiți în bugetul de stat.
O altă decizie a CSE se referă la înregistrarea de către Ministerul Finanțelor a contractului de achiziții publice privind achiziționarea serviciilor de audit financiar și juridic aferent datoriilor SA „Moldovagaz” către SAP „Gazprom” și SRL „Factoring Finance” pentru gazele livrate consumatorilor Republicii Moldova de pe malul drept al Nistrului.
Membrii CSE au mai decis că, pe perioada stării de urgență, la exportul porumbului, cu excepția semințelor de porumb destinate însămânțării, agentul economic exportator nu va mai fi obligat să prezinte în adresa Serviciului Vamal o Declarație pe proprie răspundere prin care se atestă producătorul porumbului exportat.