CHIȘINĂU, 18 nov – Sputnik. Nivelul galben de amenințare teroristă în Transnistria a fost prelungit până la 19 ianuarie 2023. O nouă decizie în acest sens a fost semnată ieri de liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.
Amintim că "codul roșu" de amenințare teroristă a fost stabilit și instituit în regiunea transnistreană pe 26 aprilie. Potrivit autorităților din stânga Nistrului, decizia introducerii codului roșu de amenințare teroristă a prevăzut adoptarea unor măsuri suplimentare pentru asigurarea securității societății.
„Principala problemă este atacurile teroriste asupra infrastructurii și instituțiilor de stat. Au fost înregistrate trei atacuri - sediul Ministerului Securității Statului din Tiraspol, unitatea militară de lângă satul Parcani și antenele centrului de radio și televiziune din apropierea satului Maiak au fost avariate. Nivelul de pericol a fost recunoscut de membrii Consiliului de Securitate ca fiind critic”, a scris presa din regiune la 26 aprilie.